cazare sulina 27

Casa Maxim

Cazare Sulina. Descoperiti frumusetile naturii. Bucurati-va de Mare si Delta.
   
        
    
Oferim cazare Delta Dunarii, cazare Sulina incepand de la 30 ron/persoana. Va puteti bucura de plaja la mare, plimbari in Delta Dunarii, pescuit in Delta Dunarii in acelasi loc Sulina. La cerere va putem oferi plimbare cu barca prin Delta Dunarii. In Sulina va puteti bucura atat de plaja si de mare precum si de excursile in Delta Dunarii. Este un loc ideal pentru cei care doresc sa se bucure de placerile verii si de frumusetile naturii. Frumusetea acestui loc este dovedita de miile de turisti care revin in fiecare an aici pentru cazare sulina. Datorita cererii cat mai mare de locuri de cazare au aparut mai multe pensiuni Sulina.

    Dintre toate regiunile Romaniei, poate nici una nu atrage an dupa an atatia turisti ca Dobrogea, si acest fapt nu este o intamplare. Numeroasele statiuni de pe litoral, bogatia culturala a vestigiilor istorice datand inca din Antichitate, peisajele minunate si fauna unica din Delta Dunarii sunt tot atatea motive pentru a mentine treaz interesul turistilor, romani si straini, pentru acest colt al tarii.

    Istoria Deltei incepe cu peste 10.000 de ani in urma prin depunerea mai multor straturi de aluviuni succesive, ce vor colmata golful maritim existent la varsarea Dunarii in Marea Neagra. Aluviunile si nisipul marin dau nastere marilor grinduri, insulelor Deltei, Letea si Caraorman. Datorita acestui fenomen, se formeaza cele trei brate: Sf. Gheorghe (69,7 km), Sulina (63,7 km) si Chilia (120 km). Intre aceste brate s-au format o multime de legaturi naturale, canale si lacuri, care adapostesc o vegetatie si o fauna mirifica. Suprafata totala a Deltei este 5800 km 2, cuprinzand complexul lagunar Razelm - Sinoe. Delta Dunarii este cea mai “tanara”regiune a tarii si totodata cea mai importanta zona umeda a Europei Centrale, cu lacuri si canale pitoresti si intinse stufarisuri cuprinse intre cele trei brate principale ale fluviului. Principala sa atractie o constituie biodiversitatea remarcabila, cu peste 1100 specii de plante, 325 specii de pasari si peste 110 specii de pesti, prezente pe un teritoriu ce ocupa mai putin de 2% din suprafata Romaniei.

    Sulina este unicul oras al Deltei cu functie de port la Marea Neagra. Este o asezare veche, mentionata inca din anul 950 e.n. de Constantin Porfirogenetul. In secolul al X-lea, localitatea era amintita sub numele Selina. Toponimul este forma veche a antroponimelor romanesti de azi, Sorin si Sorina, legate de rasarit (cf. lat. Sol "Soare"), adica, dupa credintele celor vechi, de (re)nasterea zilnica a maretului astru din Marea Neagra. Cu aceste vechi traditii in mistica solara, Sulina este acum cel mai estic oras al Romaniei si, deocamdata, cel mai estic punct al Uniunii Europene.

    Pe la mijlocul veacului al XIX-lea, Sulina era un sat cu aproximativ 1000 de locuitori, in preajma caruia misunau piratii de pe Marea Neagra si talharii din smarcurile Deltei. In acea vreme, printre tragediile Europei s-a numarat si foametea abatuta asupra Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei, ca urmare a unei secete cumplite si a invaziei gandacilor de Colorado asupra cartofilor. Atunci, s-a pus problema importului de cereale din Europa, inclusiv din Principatele Dunarene, care aveau importante provizii de grane. Insa, in acel timp, Marea Neagra era controlata de Imperiul Otoman si Imperiul Rus. O importanta cale continentala pentru transportul unor mari cantitati de grane era Dunarea. Asadar, Regatul Unit si toate celelalte puteri occidentale erau interesate ca navigatia pe fluviu sa fie libera, ca si accesul la Marea Neagra, iar apele sa fie indeajuns de adanci pentru trecerea navelor cu pescaj mare. Asa au inceput si studiile pentru realizarea acestor deziderate. Dupa Razboiul Crimeii, Moldova si, in 1859, Principatele Unite, au obtinut accesul la Marea Neagra, in sudul Basarabiei, prin judetele Cahul, Bolgrad si Ismail, retrocedate de Imperiul Rus, evitand teritoriul aflat inca sub ocupatia otomana. Deblocandu-se importante fonduri banesti din partea marilor puteri occidentale, la 4 noiembrie 1856, mai intai la Galati, si-a lansat activitatea Comisia Europeana a Dunarii (CED), care avea sa dureze 82 de ani. La inceput, in acest organism international, puterile reprezentate erau: Imperiul Austro-Ungar, Al Doilea Imperiu Francez, Regatul Unit, Prusia, Imperiul Rus si Imperiul Otoman. Principatul Moldovei avea pe atunci doar un rol consultativ. Dupa Razboiul de Independenta si revenirea Dobrogei la Tara-Mama, Regatul Romaniei a devenit membru cu drepturi depline ale Comisiei.

    In secolul al XIV-lea ea era loc de popas pentru corabiile genoveze. Ca puncte de atracte sunt plaja pe tarmul marii, cheiul pitoresc de-a lungul caruia se insira case vechi, farurile, cimitirul maritim. Este totodata punct de plecare spre Padurea Letea, lacurile Rosulet, Rosu, Puiu, Lumina, prin canalele Rosu-Imputita si Rosu-lvancea spre bratul Sf. Gheorghe. 


De ce Sulina ?


    Cine nu a fost la Sulina trebuie sa ajunga. Pentru ca doar aici, unde Dunarea se intalneste cu marea, nisipul are finetea prafului din clepisdra, apusurile seamana cu explozii ceresti iar oamenii au mereu un zambet larg pe buze. Sulina este unul dintre cele mai frumoase locuri ale Romaniei. Este in acelasi timp si o destinatie mai putin cunoscuta de majoritatea turistilor romani – dar preferata de cei straini care alearga dupa natura, salbaticie, viata simpla si concedii relaxante. In Sulina te simti ca si cum ai fi la capatul lumii. Aici nu exista zumzetul uneori deranjant al traficului. Exista insa plaje largi si generoase, apa curata, canale ascunse, mancare buna si ieftina, liniste si o apropiere de divinitate. Localitatea a fost pentru prima data atestata documentar in secolul al X-lea dar exista supozitii conforma carora acest oras dobogean ar avea o vechime de peste 2000 de ani. Astazi, Sulina este al cincelea oras ca marime al judetului Tulcea – cu o suprafata de 30 de kilometri patrati – dar unul dintre primele din punct de vedere al atractivitatii turistice. In perioada interbelica Sulina avea peste 30.000 de locuitori perioada in care a atins apogeul dezvoltarii. Viitorul ar putea sa-i rezerve Sulinei o surprinzatoare relansare economica ce ar putea sa-i readuca in actualitate renumele de altadata, cauza nefiind de aceasta data transportul si comertul naval, ci imensul potential turistic al zonei. Lucru evidentiat inca de acum prin aparitia mai multor pensiuni sulina, hoteluri care ofera ocazia mai multor turisti sa se bucure de pescuit in delta si cazare delta. Istoria nescrisa a orasului are circa 2700 de ani vechime, ceea ce ar plasa Sulina intre cele mai vechi asezari din Romania. Putin mai sigur este ca aproape 1000 de ani mai tarziu, aici era granita dunareana a Imperiului Roman, destramat la 476 e.n. Daca galerele Romei ancorau in portul Sulina (ceea ce este foarte plauzibil) ar insemna ca Sulina sa aiba doar 1700 de ani vechime. La capitolul "istorie scrisa", documentele ni-l prezinta incepand cu perioada Bizantina, prima mentiune datorandu-i-se lui Constantin Porphyrogenetul care, in lucrarea sa "De Administrando Imperii" 950 e.n., il pomeneste cu numele de Solina sau Selina . In anul 1318, orasul devenise port genovez. Un document din iulie 1469 mentioneaza faptul ca "flota turceasca se afla la Soline", inaintea atacului impotriva Chiliei si Cetatii Albe. In perioada razboaielor ruso - turce, sec. XVIII - XIX, Sulina era cunoscuta ca o localitate cu numai 1000 - 1200 de locuitori. Conventia ruso - austriaca incheiata la Sankt Petersburg (1840) este primul document de legislatie internationala, care nominalizeaza Sulina ca port fluvio - maritim si pune bazele navigatiei libere pe Dunare.

    In 1843 numarul vaselor englezesti ce intrau pe Dunare prin Sulina era de numai 7, in 1849 numarul acestora crescand la 128. Prin Tratatul de la Paris, din 1856, se infiinteaza, cu sediul la Sulina, Comisia Europeana a Dunarii (CED), for cu mandat european de neutralitate a zonei politice respective. Comisia era compusa din reprezentantii Marii Britanii, Frantei, Austriei, Germaniei (Prusiei), Italiei (Sardinia), Rusiei si Turciei. Sulina devine port liber (PORTO FRANCO), are o dezvoltare economica rapida, asigurata de statutul de neutralitate pe timp de pace si razboi, conferit de CED.

    In Sulina acelor timpuri se dezvolta in mod natural, pentru prima oara, conceptul Europei Unite, manifestat prin spirit de toleranta si convietuire multietnica. La sfarsitul secolului XIX, la o populatie de 4889 locuitori, recensamantul indica: 2056 greci, 803 romani, 546 rusi, 444 armeni, 268 turci, 211 austro -ungari, 173 evrei, 117 albanezi, 49 germani, 45 italieni, 35 bulgari, 24 englezi, 22 tatari, 22 muntenegreni, 21 sarbi, 17 polonezi, 11 francezi, 7 lipoveni, 6 danezi, 5 gagauzi, 4 indieni, 3 egipteni. In oras existau 1200 de case, 154 de pravalii, 3 mori, 70 mici intreprinderi, o uzina de apa (donatie a reginei Olandei), o uzina electrica, o linie telefonica de la Tulcea la Galati, un drum modern pe o lungime de 5 mile, doua spitale si un teatru. Intre cele doua razboaie mondiale, numarul populatiei orasului oscila intre 7.000 - 15.000, functie de productia nationala de grau, care era transportata si depozitata la Sulina si care atragea o populatie eterogena din toata Europa. Procesul educational era asigurat prin 2 scoli grecesti, 2 romanesti, o scoala germana, una evreiasca, alte cateva scoli confesionale, un gimnaziu si o scoala profesionala de fete, un institut englez de marina. Credintele religioase se manifestau in cadrul a 4 biserici ortodoxe (dintre care 2 romanesti, una ruseasca si una armeana), un templu evreiesc, o biserica anglicana, o biserica catolica, una protestanta si 2 moschei. In oras functionau un numar de 9 reprezentante consulare: consulatul austriac, viceconsulatele englez, german, italian, danez, olandez, grec, rus si turc, iar Belgia avea o agentie consulara. Pentru toate acestea exista un club diplomatic. Cele mai importante companii de shipping din Europa aveau birouri la Sulina: Lloyd Austria Society (Austria), Deutsch Levante Linie - D.L.L. (Germania), Egeo (Grecia), Johnston Line (Anglia), Florio et Rubatino (Italia), Westcott Linea (Belgia), Messagerie Maritime (Franta), Serviciul Maritim Roman. Documentele oficiale erau redactate in limbile franceza si engleza iar limba de comunicare era greaca. Inceputul razboaielor conduc la desfiintarea CED in 1939, pierderea neutralitatii ducand la retragerea reprezentantelor consulare din oras. Sulina devine punct strategic militar, bombardat de aliati in 25 august 1944, moment in care peste 60 % din cladirile orasului au fost distruse. Dupa razboi, intra sub influenta sovietica, care incearca sa stearga orice urma a istoriei existentei de 83 de ani a Comisiei Europene a Dunarii. Multi dintre cei care au deschis acum 150 de ani navigatia la gurile Dunarii au ramas pentru totdeauna la Sulina. Erau angajati ai Comisiei Europene a Dunarii, stransi de pe tot continentul sa amenajeze canalul de transport maritim pe care se urca si azi pana la Galati si Braila. Numele lor sunt sapate pe crucile din cimitirul orasului - probabil cel mai cosmopolit din Romania. Ca puncte de atracte sunt plaja pe tarmul marii , cheiul pitoresc de-a lungul caruia se insira case vechi, farurile, cimitirul maritim. Este totodata punct de plecare spre Padurea Letea, lacurile Rosulet, Rosu, Puiu, Lumina, prin canalele Rosu-Imputita si Rosu-lvancea spre bratul Sf. Gheorghe. Cu o populatie de 5000 de persoane Sulina este in mod cert un orasel extrem de linistit. Destinatie preferata pentru cei indragostiti de frumusetea Deltei, Sulina reprezinta un important punct de plecare catre Sfantul Gheorghe, Chilia sau bratele ascunse ale Deltei, rezervatiile de pasari sau insulele mai putin cunoscute ale ecosistemului. Lacul Rosu sau Lacul Raducu sunt doar doua “obiective” usor accesibile turistilor veniti aici. Imprejurimile Sulinei abunda debogatii ale naturii – grinduri sau lacuri naturale, brate ascunde pline de vegetatie, adevarate oaze de viata unde sute de specii de pasari isi fac cuibul in fiecare primavara. Eugeniu P. Botez, cu pseudonimul Jean Bart, se naste la 28 noiembrie 1874, la Burdujeni, în nordul Moldovei. Era fiul capitanului Panait Botez- înflacarat unionist- si al Smarandei. Cursul primar si-l începe în 1882, la scoala din Pacurari, unde îl are ca dascal pe Ion Creanga. Pseudonimul de Jean Bart si l-a luat dupa numele celebrului marinar Jean Bart, care a trait între 21 octombrie 1650 si 27 aprilie 1702. Scriitorul va iscali de aici înainte (1901) volumele cu acest pseudonim, la care va adauga, între paranteze, adevaratul sau nume: Eugeniu P. Botez. Drumul creatiei lui Jean Bart este de la articolul de ziar si reportaj, la schita si la nuvela de larga respiratie, încheindu-se cu romanul Europolis, care se tipareste în 1933, fiind prefatat de George Calinescu. Iar la 12 mai, tot în acel an (1933) se stinge din viata. Europolis , titlul romanului, care a provocat o inutila discutie de polemica literara, este cum nu se poate mai adecvat. Este o mica ironie si o plastica notiune pentru tot aliajul si mozaicul porturilor, în special al porturilor noastre. Actiunea romanului Europolis se petrece la gurile Dunarii ,, la Sulina, acolo unde batrânul Danubiu îsi pierde apa si numele în mare ”, cum spune citatul de pe coperta volumului. Toata aceasta lume cosmopolita, facuta din functionari si naufragiati ai vietii, aventurieri si cautatori de noroc, porniti în voia soartei pe liniile indescifrabile ale destinului, au gasit în Jean Bart un profund si pasionat cunoscator. Tot acel oras instalat peste o asezare de pirati ai Marii Negre, cu stigmatele si misiunea lui, aici pe linia de intersectie a Europei orientale si-a gasit în pana scriitorului o valoroasa realizare. Afabulatia este simpla si clara, fara afectiuni dramatice si fara eforturi de limbaj, curge în mod firesc ca toata literatura de elita pe care a facut-o scriitorul pâna acum. În cadrul acesta pitoresc pe care-l abordeaza scriitorul cu atâta facilitate si prestigiu, se desfasoara tragedia unei familii de greci întâlnita în aceasta rascruce a pamântului. La Sulina ,, acolo unde batrânul Danubiu îsi pierde si apa si numele în mare ” si unde Comisia Europeana a Dunarii, aduce o nota grava, internationala, colonia elena este framântata de un mare eveniment: Stamati Marulis, patronul cafenelei din fata debarcaderului, primise o scrisoare de la un frate al sau ,Nicola, îmbarcat pe vremuri ca marinar pe un vapor francez, si disparut. Se afla acum în America, în Guyana, si fiindca îi murise nevasta si avea numai o fata, avea de gând sa-si vânda totul si sa se întoarca, spre a-si sfârsi zilele lânga rudele sale, dupa patruzeci de ani lipsa. Aceasta stire împarte familia în doua tabere, fiecare disputându-si pe American, si trezeste în toti speranta mare de propasire a portului si comertului, deoarece un întors din America nu putea fi decât milionar. Stamati face pregatiri mari de primire si bancile îi deschid credit larg în vederea colaborarii cu marele capitalist. Americanul soseste simplu si cu bagaje putine, aducând cu sine pe Evantia, fata nascuta din convietuirea cu o indigena de culoare, precum si o maimuta. E primit cu mare alai si amândoi sunt înconjurati de cele mai mari atentii, fiind acceptati chiar în cercul protocolar si închis al Comisiunii Europene a Dunarii. În curând Evantia face cunostinta cu ofiterul de marina Neagu, de care se îndragosteste. Îi iese însa în cale un alt ofiter, tip de Don Juan, poreclit de aceea si ,, Marchizul de Priola ” , un anume Deliu, fost amant al Penelopei, sotia lui Stamati Marulis, frumusete bizantina pe vremuri si neconsolata înca de a-si irosi viata în acest port monoton alaturi de un barbat batrân si ursuz. Deliu, seduce pe Evantia, în urma unei prinsori, Neagu pleaca atins în suflet, iar Evantia, nefericita si persecutata de Penelope din gelozie, se îmbolnaveste. La rândul lui Deliu, vrând sa scape de Penelope, simuleaza o calatorie îndepartata ceea ce provoaca sinuciderea Penelopei. Exasperati ca americanul nu scoate nici un ban, compatriotii încep sa se informeze. ,, Înteleptul Logaridis ” descopera ca Nicola fusese deportat în Guyana pentru o crima savârsita pe vapor, ca statuse acolo multa vreme în închisoare si apoi liber, în calitate de concesionar în colonia agricola, ca luase o indigena chiar dintre condamnate si-si crescuse fata sub îngrijirea calugaritelor misionare. Era sarac. Dupa ce vânduse tot, venise în Europa. Banii îi cheltuise cu drumul si acum nu mai avea nimic. De acum încolo începe tragedia lui Nicola si a Evantiei. Toata lumea începe sa-I ocoleasca si sa-I persecute. Autoritatile încearca expulzarea lor. Hamalii din port nu vor sa primeasca printre ei la lucru pe batrân, amenintând cu greva. Izgonit, înfometat, Americanul intra într-o afacere de contrabanda, e împuscat si în curând moare. Ramasa pe drumuri, Evantia, devine stea de cabaret, rezistând ,,la vitiu ” si protejata de un batrân aspru, Jak- ,,tapeurul”, pâna ce se îmbolnaveste de tuberculoza, si moare dupa ce daduse nastere unui copil. Europolis – este, printr-o metafora fericita denumirea orasului cosmopolit Sulina. Nu e un secret pentru nimeni ca românul nu îsi cunoaste tara. Asadar, suntem în situatia de a descoperi, multumita lui Jean Bart, exoticul în limitele hotarelor nationale: ,, Viata acestui mic port cosmopolit e originala si interesanta. Are un farmec si un pitoresc deosebit. Este unicul loc în tara unde gasesti adevarata viata de port. Celelalte porturi ale noastre nu sunt decât orase. Sulina este numai port, nu are oras. Toata populatia se hraneste din viata portului. Dealtfel nici nu are nimic comun cu restul tarii. Aici e o viata de colonii. Comertul levantin atrage aventurieri din toate semintiile, cari se perinda pe aici ca sa pescuiasca în apa tulbure a Dunarii. Un mozaic de rase. Toate neamurile, toate tipurile si toate limbile. Mica lume a acestei institutii- Europa în miniatura- cu decoruri, culise si protocol, are o viata aparte. Este un cerc închis, impermeabil, etans.” Se întelege de aici perfect cu câta simpatie vechiul marinar si-a fixat ca teatru al actiunii portul, unicul port românesc- Sulina, si cu ce privire experta a examinat varietatea materialului omenesc. Eroii sai principali sunt luati din colonia greceasca, pare-se cea mai densa insula de populatie straina a portului. Actiunea e declansata cu deosebita abilitate prin motorul unui eveniment senzational. Nicola Marulis, dupa patruzeci de ani de absenta, îsi anunta sosirea apropiata din America, fratelui sau, Stamati. Dupa cum spune undeva , în carte,Jean Bart ,, grecul se naste marinar, si în afara de orice meserie el e capitan de… vapor, caic sau barca.”În roman este prezentata o societate pestrita, miscatoare, agitata de interese si pasiuni, e adunata în filele acestui roman dens. Europolis –ul este o monografie romantata a Sulinei, un manual de etnografie vie, care îmbogateste deopotriva literatura si disciplinele exacte. Europolis – e mica Sulina româneasca, orasel pe tarmul marii si mare port la Dunare, sediu al Comisiei Dunarene, locuinta a tuturor gintilor europene, ceea ce face pe Jean Bart, unicul si pretuitul nostru scriitor-marinar sa-I dea acest nume de importanta alura. Putea la fel de bine sa-l numeasca- Metopolis, Cosmopolis sau Planetopolis. Dar daca teribilul Europolis , nu-I decât o biata urbe româneasca, nici macar resedinta de judet, cu perceptie si cu judecatorie, cu oameni nevoiasi si cu cancanuri, cu cafenele si cu greci, în schimb ritmul de accelerata si nepotolita viata, pe care I-l împrumuta autorul, îi preschimba într-adevar porecla în renume.

    Astfel, în Europolis palpita suflete cu nazuintele atintite spre celalalt capat al oceanelor, se agita oameni cu gândul, cu trecutul, cu nadejdile la Pera sau la Pireu, pe sânul nordic al Africii sau tocmai în Guyana Franceza. În raport cu viata bastinasilor statornici sau celor cu gând de ramânere, aceasta curgere suprapusa de fluviu omenesc, pare si mai framântata si mai dureroasa în zadarnica ei zbatere. Exotismul din Europolis este numai un exotism de mediu, fatal porturilor active, care au toate o înfatisare cosmopolita. În roman simtim orgoliul colectiv al coloniei grecesti, în apriga concurenta cu autohtonii si evreii capitalisti, cu umoristicile conflicte din sânul ei, datorite aceleiasi îngâmfari atavice si pasiunilor politice; simtim viata activa plina de farmec si de peripetii a portului, dupa cum intuim destinul marinarului nestatornic din profesie, în vesnica lupta cu elementele naturii si cu omul. Prin acest larg fundal se desfasoara actiunea principala din Europolis, consolidând romanul printr-o bogata ambianta, care da si savoarea esentiala a naratiunii. Prin drama amoroasa a grecoaicei Penelopa si a poeticei negrese Evantia, Europolis este si o contributie interesanta a romanului nostru provincial. Inaugurat de samanatorism, romanul provincial s-a rasfatat pe unica tema a dezadaptatului. Impresia de ratare, în mediul meschin care ucide pasiunile puternice si declansaza pe cei slabi înarmati, se degaja din simpla înlantuire a faptelor. Maritata de nevoie cu pilotul Stamati Marulis, dupa ce gustase din fructul ispititor al vietii celor avuti, Penelopa devine, în mod fatal, victima unui nostalgic bovarism. Diferenta de vârsta si prozaismul lui Marulis precipita evadarea din lanturile casniciei, aruncând-o în bratele unui cuceritor de profesie, capitanul Angelo Deliu. Surprinsi de Stamati, acesta se retrage din viata de marinar, deschizând o cafenea în port. Dar pasiunea Penelopei nu atipeste; hranita si de iluzia eventualei bogatii a lui Nicola, fratele lui Stamati, care se întoarce din America la Sulina, speranta într-o totala schimbare a existentei e însa progresiv risipita. Americanul n-are nici un ban, iar Deliu s-a plictisit de pasiunea ei romantioasa, îndreptându-si ochiul de prada asupra Evantiei, aparitie de o tulburatoare gratie exotica. Stamati se ruineaza prin datorii facute în speranta bogatiei presupuse a lui Nicola, iar Penelopa, dezamagita de Deliu, se îneaca. Acelasi destin tragic o urmareste si pe Evantia, fiica americanului.Fictiunea se impune cititorului, intens si uneori fascinant, caci acesta simte la orice pagina ca un om care a cutreierat mari si oceane, venind în contact cu o fauna umana variata si diversa, a dat la lumina aici rodul copt si sinteza unei experiente personale din cele mai vaste. O dovada a sinceritatii si probitatii lui de artist e faptul ca Jean Bart a localizat actiunea plina de miscare si patetic a romanului în micul port de la gurile Dunarii, unde, în calitate de comisar maritim, si-a petrecut anii maturitatii, si a carui viata o cunostea ca nimeni altul sub toate aspectele ei. În acest centru curios si unic, el ne înfatisaza un numar impunator de personaje, fiecare din ele cu fizionimia lui distincta, fiinte ce se agita, iubesc sau urasc, animate de pasiuni intense si violente, care mâna pe unii la sacrificiu, pe altii la actiuni ilicite, având uneori ca epilog sinuciderea sau moartea. 

    Eroii principali, lucru firesc acolo, unde colonia elena alcatuieste elementul etnic dominant, sunt greci levantini, copii ai soarelui sudic, pe care imaginatia aprinsa îi predispune la iluzie, iar sângele clocotitor la gesturi si manifestari iuti, subite, rizibile, de obicei, dar fatale si funeste, prin urmarile lor, câteodata. Romanul lui Jean Bart este plin de regasiri pentru orice cititor. Chiar daca ai trait toata viata la sute de kilometri departare de gurile Dunarii- locul în care se desfasoara actiunea din Europolis- recunosti în carte peisaje si oameni pe care parca I-ai mai întâlnit undeva si totusi nu I-ai vazut niciodata. Nu este la mijloc numai binecunoscuta proprietate de regasire, atât de caracteristica imaginii tipice. Este si altceva: nostalgia marilor ce ne-a încântat copilaria, pitorescul atât de cunoscut al oraselor portuare cu taverne, marinari cheflii, cu cafenele în care esueaza, la nelipsita partida de table, vechi marinari, batrâni lupi de mare ce-au colindat toate oceanele, fiecare cu câte-un sac plin de povestile extraordinare ale calatoriilor. Prin alte fire, romanul lui Jean Bart ne leaga de un însemnat capitol al literaturii noastre, literatura orasului de provincie. Sulina se afla asezata tocmai la gurile Dunarii. Pe aici comunica Europa centrala cu Mediterana si Orientul, cu celelalte oceane si continente. Un mic oras de provincie cu portile deschise spre lumea întreaga. La Sulina, în fata ochilor este marea întinsa si deschisa peste imensitatea careia Constantinopolul, Cairo, Marsilia, Insulele Azore, Indonezia, Insulele Haway sunt apropiate de caile de apa. E vorba de Sulina, pe vremea cand era porto-franco, pe vremea când era româneasca numai cu numele, fiindca în realitate acolo dicta fosta Comisiune Europeana a Dunarii în forma ei acut imperialista. Într-o precisa încadrare de atmosfera locala, cu nenumaratele figuri episodice de capitani de corabii, de hamali, de ofiteri români, de femei de moravuri usoare si marinari cheflii, de misiti si bogatasi de origine suspecta, de notabilitati provinciale, la care se adauga toata drojdia unui oras cu populatie internationala.


Despre Delta Dunarii

    Delta Dunarii este un adevarat paradis al faunei si florei In Delta Dunarii predomina vegetatia de mlastina stuficola, care ocupa cca. 78% din suprafata totala. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitica si numeroase alte specii. Vegetatia de saraturi ocupa 6% din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine. Specificul este dat de prezenta speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zavoaiele sunt paduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvolta pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristica peisajului. Intâlnim patru tipuri de zavoaie : zavoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zavoaile formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zavoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adauga speciile plantate : plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania ; un tip de zavoi mai rar este arinisul (predomina Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marina. Vegetatia pajistilor de stepa nisipoasa este extinsa pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si Saraturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya. Vegetatia pajistilor mesofile de grind se dezvolta pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundarii periodice. Predomina Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvatica din ghioluri, balti si japse ocupa 2% din totalul deltei. Pentru vegetatia submersa sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variata. Predomina Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetatia emersa este dominata de stuf (Phragmites australis), papura (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tarmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Padurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepa, numite local hasmace, cu stejar brumariu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurator (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agatatoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezinta nmai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunarii.

Plaurul este o formatiune specifica stufariilor masive, plaurul este un strat gros de 1-1,6m format dintr-o împletitura de rizomi de stuf si de radcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice si sol. Initial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor si baltilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite marimi care, împinse de vânt, se deplaseaza pe suprafata apei. Vegetatia plaurului difera de restul stufariilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvolta aici în cele mai bune conditii, fiind mai înalt si mai gros. Alaturi de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apa (Nephrodium thelypteris), cucuta de apa, troscotul, salcia pitica, precum si plantele agatatoare Calystegia sepium si Solanum dulcamara. Pe plaur se formeaza coloniile de pelicani comun si cret. Tot pe plaur traiesc porcul mistret, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea. Delta Dunarii este un adevarat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatica europeana, întreaga fauna de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi gasesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor, dau nota specifica faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii).

Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apa dulce (60%), restul migrând primavara din Marea Neagra. Intre acestia din urma, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic. Pasarile sunt cele care au creat faima deltei, cunoscuta, înca de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datoreaza celor 327 specii pe care le putem întâlni în delta si care reprezinta 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibaresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin delta si ramânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primavara. Pasarile acvatice sunt cele mai numeroase : cuibarersc 81 specii si trec prin delta 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezinta 82% din avifauna acvatica europeana. Avifauna acvatica din Delta Dunarii este alcatuita dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adauga, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a caror viata este legata de prezenta apei. Acestea se grupeaza în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apa, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufarii (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tarmuri (stârci, lopatari, tiganusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogata continuate cu stufarii (ralide), specii de tarmuri marine (unele laride). Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescarusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integreaza secundar în avifauna acvatica, devenind din ce în ce mai numeroase pe masura transformarii ecosistemelor acvatice. Zavoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adauga, în timpul cuibaritului, rate, cormorani si stârci. In padurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibaresc 64 specii tipice avifaunei padurilor nemorale (silvii, mierle, ciocanitori, macaleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia bruna, acvila pitica, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepa nisipoasa sunt specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasarea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lânga gospodarii, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casa, rândunica, barza, lastunul. O serie de specii acvatice se asociaza în timpul cuibaritului formând colonii care sunt aglomerari de cuiburi pe spatii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafetelor de constructie a cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui numar mare de pasari în apararea cuiburilor cu oua sau pui. Coloniile de cuibarit au reprezentat dintodeauna atractia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zavoaielor de salcie sau în stufarii, zgomotul infernal, atmosfera specifica altor ere geologice, zborul sagetator al miilor de pasari care îsi hranesc puii, transforma coloniile de pasari într-un rai nu numai al ornitologilor, dar si al oricarui iubitoar al naturii. In Delta Dunarii sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopatari, tiganusi si cormorani, de pelicani si cormorani, de pescarusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integrala Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie mixta*. Aici se asociaza mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pana la sute de perechi de pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialistilor, care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

    Dupa aceasta trecere in vedere a istoriei Sulinei a faunei si florei deltei revenim in timpurile noastre unde adevaratele atractii ale Sulinei raman plajele sale, drumurile neasfaltate, marea curata si linistita, oamenii primitori si aerul boem, de tara, care te cucereste definitiv. Exista si cateva obiective turistice in Sulina cum ar fi vestitul Far construit in 1865, Cimitirul Maritim cu legendele sale, Turnul de Apa sau Palatul Comisiunii Europene a Dunarii construit aici in anul 1868. Sulina este un loc in care nu se ajunge cu masina, dar acest lucru nu i-a oprit pe miile de turisti sa revina in zona atrasi de frumusetile acestor locuri de ospitalitatea oamenilor, care sau orientat in ultimi ani pe cazare sulina. Turistii pot vizita delta dunarii si pot merge la una dintre cele mai spectaculoase plaje din Europa, considerata ultima plaja virgina a continentului. Plaja are 150 de metri la­time, nisipul este extrem de fin, fiind filtrat de Dunare, iar ma­rea nu este sarata, ca in partea de sud a li­toralului, ci are un gust dulceag. E lume putina si multa li­niste. Nu te deranjeaza muzica de la terase, nu exista vanzatori ambulanti, iar daca ceilalti turisti te de­ranjeaza, te poti refugia oricand fie mai la nord, spre Dunare, fie mai la sud, in directia Sfintu Gheorghe, pentru a ramane complet singur. Meniurile traditio­nale, cu peste de apa dulce, dar si de apa sarata, ar trebui sa intre­geasca motivele pentru care cineva ar trebui sa isi pe­treaca vacanta in Sulina.

 

 

Nasterea Deltei Dunarii - asezare geografica, relief, fauna, hidrografia

 

Nasterea Deltei Dunarii

Intrata pe pamanturile tarii noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunarea o paraseste prin uriasul, omptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza). Este un capat de lume original, unic in felul sarelaxare in deltadelta pescuit cazare delta dunarii hotelui 4 stele cum arata o vila in delta pensiunea ovidiu pensiunea ovidiu crisan cazare delta dunarii pensiune delta cazare delta dunarii 4 stele sejur delta dunarii pensiuni sulina sulinau: cel mai tanar pamant al Europei vecin unora dintre cei mai batrani munti al planetei (Macin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec de ape si pamant vesnic in lupta, mereu altfel, paienjenis de canaluri, grinduri, garle, paduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine intr-o ampla, permanenta metamorfoza.

Nu-i de mirare asadar ca informatiile de ordin istoric difera: acelasi Herodot credea ca Dunarea se imparte la varsare in cinci brate, relatare sustinuta de Eratostene din Alexandria si de grecul Polybiu (272-120 î.H.), contrazisa la inceputul mileniului I al erei noastre de geograful Strabon din Pont care numara sapte brate, de romanul Pliniu cel Batran convins ca erau sase, de egipteanul Claudiu Ptolemeu (cca 90-168 d.H.) revenit la sapte brate de varsare ale Dunarii in mare, inclusiv "Gura sfanta"; hartile Evului Mediu nu sunt nici ele mai consecvente, Dunarea se varsa ba in Marmara, ba in Dardanele, iar daca-si aduna totusi apele in Marea Neagra i se deseneaza fie un brat-doua, fie vreo cinci-sase, cate unul ratacit si prin portul Constanta... Abia in 1856 capitanul englez Spratt intocmeste o harta mai apropiata de realitate; adica de contemporaneitatea sa, pentru ca astazi lucrurile stau deja altfel: farurile instalate la malul marii in 1802 (Sulina) si 1865 (Sf. Gheorghe) se afla acum la 2-3 km inapoia tarmului.

    Privita de pe Dealurile Tulcei, Delta Dunarii apare ca o intindere de verdeata strabatuta de suvite argintii. Delta Dunarii este o campie in formare, cu altitudine medie de 50 cm, alcatuita din relief pozitiv (grinduri, ostroave ) si relief negative: bratele Dunarii, canalele, garlele, mlastinile, baltile si lacurile.Uscatul deltaic reprezinta 13% din suprafata si este reprezentat prin:

      - grinduri fluviale, care insotesc bratele Dunarii si sunt orientate pe directia vest-est,

         avand altitudini de 0,5-5m.

     - grinduri maritime orientate pe directia nord-sud, remarcabila fiind Letea cu altitudinea de 124m altitudine maxima pentru Delta,                        Caraorman, Saraturile, Ivancea.

      - grinduri continentale ce reprezinta resturi din uscatul predeltaic: Chilia si Stipoc.

Cantitatea de aluviuni adusa anual de catre Dunare, la care se adauga resturile organismelor moarte, praful eolian, vor face ca procentul uscatului sa creasca, in detrimentului reliefului negativ. Cel mai tanar pamant al tarii, in formarea Deltei se contureaza foarte clar mai multe faze distincte. prin natuta deltei,pensiuni in delta dunarii cazare delta dunarii pensiune 3 stele cazare delta pensiunea Maxim cazare delta pensiuni delta dunarii balti cazare ieftina delta cazare delta dunarii.

Faza 1 : Pe locul Deltei si prelungindu-se mult in amonte exista initial Golful Tulcea. Datorita unei impresionante cantitati de aluviuni transportate de Dunare si datorita unui flux si reflux extrem de mic (aproximativ 50 cm) in acest golf s-au creat conditiile formarii unei Delte.

Faza 2 : In urma cu aproximativ 13 000 de ani intre insulele Caraorman si Letea s-a format un cordon litoral, care a inchis Golful Tulcea transformandu-l intr-o laguna.

Faza 3 : Colmatarea lagunei duce la formarea unei suprafete mlastinoase in care Dunarea isi sapa unul din cele mai vechi brate: Sfantul Gheorghe. In urma cu aproximativ 9 000 de ani aluviunile transportate de bratul Sfantul Gheorghe fac ca Delta sa avanseze in dreptul lui si in acelasi timp inchid Golful Babadac conturand viitorul complex Razim - Sinoie

Faza 4 : Un nou brat al Dunarii strapunge "cordonul initial" (in urma cu 7 000 de ani, chiar in dreptul viitoarei localitatii Crisan) si va depozita aluviuni la capatul sau. Acest brat se va numi Sulina si va avea o avansare rapida in mare care se datoreaza probabil unei oarecare colmatari a bratului Sfantul Gheorghe. Deasemenea se contureaza partea de Nord a Deltei si bratul care ii va da nastere: bratul Chilia.

Calatorind pe brate, canale si lacuri spre gurile Dunarii, turistii vor fi uimiti, fara indoiala, de crearea lor, de geneza intregului ecosistem al deltei. Intr-adevar, acesta este un taram real al problemelor pasionante, care solicita eforturi considerabile din partea oamenilor de stiinta. Spunem aceasta, deoarece pasionantele dezbateri stiintifice sustin geneza deltei, sunt avasate ipoteze care pot confirma sau invalida numai prin dovezi sigure.

 

2.Asezare geografica

    Delta Dunarii se intinde la intersectia paralelei 45o latitudine estica si 290 logitudine estica. Extremitatea nordica a deltei este localitatea Chilia Veche si extremitatea estica este oraselul Sulina, de asemenea fiind extremitatea estica a Romaniei.

Ca unitate goegrafica, Delta Dunarii are urmatoarele extremitati :

In nord - tinutul muntos Buceag

In sud-vest - dealurile Tulcea

In sud-est - Marea Neagra


3.Relief

Zona intinsa a deltei are o altitudine medie de numai 0,31 m. Cele mai joase parti se gasesc pe langa:

Bratul Chilia (-36 m)

Bratul Sf. Gheorghe (-26 m)

Bratul Sulina (-18 m)

Si pe langa lacurile: Belciug (-12 m), Rosu (-2,5 m),Gorgova (-2,5 m),Matita (-2 m)

Cele mai inalte zone se afla pe malul Chiliei (6,5 m), malul Letei (13 m), de asemenea si in zona dunelor Caraorman, in regiunea complexului mlastinos Razelm, unde se afla insulele stancoase Bisericuta (4 m) si Popina (49m).

4. Hidrografia

Reteaua hidrografica a deltei este un mare obiectiv turisic. Reteaua hidrografica aprovizioneaza lacurile cu apa, cu subsatnte minerale si organice aduse de apa si constitue cai de acces in zonele in care nu se poate ajunge pe jos. Reteaua include: bratele Dunarii, ape statatoare si canale. Cat despre brate, elesunt patru, dintre care numai trei au au gura de varsare in mare : Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe. Bratul Tulcea este amplasat intre ramificatiile Chilia si Sf. Gheorghe. Bratele Tulcea si Chilia erau initial unul din cele doua brate ale deltei. Mai tarziu celelalte doua brate s-au separat: Sulina si Sf. Gheorghe.Pentru a evita confuziile, niste cercetatori au considerat ca doar trei brate ar trebui sa fie enumerate: Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe. Bratul Sulina si-a pierdut caracterulinitialdatorita interventiei omului. La inceput a fost dragat chiar la gura lui curand dupa 1858, si mai tarziu pe toata lungimea, aceasta intre 1880 si 1903, cand datorita depunerilor lungimea lui s-a scurtat de la 83,8 km. la 62,6 km. Datorita imbunatatirilor facute aceasta apa si – a pierdut vechiul aspect si nume de brat, fiind notat pe harti canal.Imbunatatirile si intretinerea canalului Sulina nu au fost limitate pana la perioada mentionata, au fost continuate, pana cand a devenit o cale navigabila de importanta internationala, fiind o parte a sectorului maritim al Dunarii cu o lungime totala de 170 km.

Reteaua hidrografica este destul de complexa si cititorul va fi capabil sa o urmareasca pe harta si pe schitele care arata rutele turistice.

5.Flora si fauna

    Vegetatia deltei creste in zone variate: ape curgatoare, ape statatoare, grinduri, dune si plaje. Este estimat ca Delta Dunarii incude aproape 1150 specii de plante.

Planctonul – plante microscopice plutitoare- si zooplanctonul – animale microscopice plutitoare, sunt abundente in apele statatoare si curgatoare. Planctonul constitue hrana pentru pesti. Viteza apelor curgatoare nu permite cresterea plantelor mari. Specii variate de alge populeaza acest mediu dinamic, numarul lor atingand milioane intr-un metru cub.

Flora deltei a constituit grija multor cercatatori. Dovezile sunt numarul mare de lucrari publicate. Pe langa langa cateva foarte interesante plante, despre care vom vorbi mai tarziu, trebuie acordata o atentie mare relatiei care exista intre plante si mediu. Ne referim la numarul mare de plante care sunt tolerante cu altele si chiar se ajuta intre ele. Numele asociatiei este dat de planta sau plantele dominante: stuf, rogoz, iarba, pipirig, crin, buruiana de mlastina, maracini s.a., dar toate au nume latine deplante: Typhaetum, Phragmitetum, Myriophylla-Potametum a.o. Am spus mai sus ca aceste plante au interese commune. De exemplu, cele de asupra apei se opun dese ori valurilor, micsorand viteza apei si prevenind ruperea tulpinelor in timpul furtunii. P;lantele cu tulpina lunga ofera adapost altorplante cu tulpine mai mici si mai fragile, chiar contribuind la crearea microclimat.Sa ne gandim ca fara aceasta protectie, alte plante ca buruiana de mlastina, sau cele trei specii de Lemna, mici plante plutitoare,ar putea sa supravietuiasca foarte greu. Pentru a intelege acest fenomen, sa observam agitatia cauzata in ostrovurile de trestie plutitoare de trecerea vapoarelor. Si aceasta agitatie. Este remarcabil cu plante mai mici ca paraiase de menta cu o aroma caracteristica, pescarii o folosesc pentru ceai), brancuta mare galbena,dulce amar, cad vanturile misca tulpinele trestiei etc. Pintre numarul mare de specii de pesti, Delta gazduieste o fauna bogata de mamifere, deosebite in ostrovurile de trestii plutitoare, ceea ce a fost mentionat. Vidra si nurca se hranesc cu peste si alte animale inclusiv sobolani de apa. Raritatea vidrelor si nurcilor in Europa fac blana lor de o importanta speciala. Jderulmare comun, mica ermina, vierul, pisica salbatica, vulpea, lupul, s-au adaptat bine la mediul ostrovurile de trestie. Iepurele apare cateodata pe astfel de ostrovuri.De altfel acolosunt caini enot si nutria, un animal cu valuroasa blana. Bursucul, jderul si dihorul fac deasemenea parte din fauna deltei.In padure pe bancul Letea, oamenii au introdus recent caprioare, care surprind placut vizitatorii. Regiunile gurilor Dunarii sunt deasemenea bogate in broaste, sunt cinci specii care pot fi intalnite, salamandra cu creasta de apa si serpi de apa, care pot fi vazuti peste tot, chiar vipere traversand inot canalele cateodata deasemenea aparand in special zona bancului Letea. Testoaselesunt deasemenea prezente. Racii sunt frecvent incurcati in sculele de pescuit. In afara de insecte, pe langa tantari gasim alte specii, cateva dintre ele bine adaptate la mediu. Putem sa mentionam coleopteronul, care dupa prinderea prazii, injecteaza sucutile digestive dizolvand tesuturile, si apoi absorbindu – le. Deasemenea traieste lepidoptera in padurea Letea. Cel mai important grup al faunii deltei il constituie pasarile. Din cele 8600 specii existente pe paman, 274 au fost idntificate inDelta Dunarii, la care pot fi intalnite accidentale si altele, fapt care a determinat specialistii sa aprecieze ca numarul de specii este in jur de 300, ceea ce reprezinta 3,48% dinfauna mondiala. Din cele 360 specii de pasari din Romania, 7,81% traiesc la gurile Dunarii si in jurul lacului Razelm. Raportand acest numar lafauna lumii, nu inseamna prea mult, dar pasarile adunate aici intr-o mare varietate au venit de departe: Nordul indepartat si de dincolo de Europa, in timpul celor patru anotimpuri.

 

6. Complexul lagunei Razelm

Coplexul include lacurile: Razelm, Golovita, Zmeica, Sinoe, Istria, Nuntasi –Tuzla, Sarinasuf-Sarichioi si alte lacuri mici. In inerior se gaseste bancul lupilor. La capitolul istorie nescrisa exista supozitia cum ca Sulina ar exista de prin sec. VI – VII inainte de Hristos, odata cu aparitia primelor colonii pe malul Pontului Euxin. Asadar, vreo …2700 de ani vechime, ceea ce ar plasa Sulina intre cele mai vechi asezari din tara, cu varsta matusalemica. Ceva mai sigur este ca aproape 1000 de ani mai tarziu, aici era granita dunareana a Imperiului Roman, destramat la 476 e.n. Daca galerele Romei ancorau in portul Sulina ar insemna ca Sulina sa aiba doar 1700 de ani vechime. La capitolul istorie scrisa, documentele ni-l prezinta incepand cu perioada bizantina, prima mentiune datorandu-i-se lui Constantin Porphyrogenetul care, in lucrarea sa De Administrando Imperii, il pomeneste cu numele de SOLINA. Secolul XIX : Furtuna la portile Dunarii. De aici inainte nici un fel de dubiu: 1049 de ani de la intaia atestare documentara a Sulinei, ceea ce e foarte mult, cu mult mai mult decat Bucurestiul, atestat numai cu cinci veacuri si ceva in urma…

Apoi, il intalnim in mai multe portulane si harti italiene din sec. XIV si sec. XV, din care amintim harta intocmita de Pietro Visconti in anul 1327 si portulanul genovez din sec. al XIV- lea, tiparit in Cetatea Dogilor de catre carturarul Dimitrios Tagias. Cele mai multe stiri despre viata localitatii Sulina incep sa apara din sec. XVIII, cand turcii incep sa aleaga drumul apei pana la Constantinopol, trecand pe bratul Sulina care era singurul navigabil la acea vreme. Astfel, darussade agasi, Besir Aga , a fost cel care a facut o donatie pentru construirea unui far la Sulina, anul 1745. Scopul acestei donatii este exprimat de fondator astfel:

- bratul Sulina, fiind o cale dificila de urmat, in intunericul noptilor se scufunda si pier cele mai bune vase incarcate, ceea ce provoaca lipsuri in aprovizionarea unor orase, indeosebi a resedintei maretului sultanat – orasul Konstantiniyye cel bine protejat.

Cu timpul, gurile Dunarii marindu-se, orasul a inceput sa decada, astfel incat prin anul 1853 nu numara mai mult de 1000 de locuitori, in cea mai mare parte ionieni, greci si maltezi. Cateva baraci din lemn sau simple colibe din trestie ridicate pe plaja, serveau drept adapost acestor aventurieri, a caror ocupatie consta in a-i prada pe nefericitii capitani de vase, nevoiti fata obstacolele pe care le aveau de intampinat in acel punct, sa recurga la serviciile lor. Astfel, talharia era organizata si practicata nepedepsit. Totusi, tendinta marilor tari industriale ale Occidentului de a acapara acest punct strategic al navigatiei, devine tot mai pronuntata. Tarile care urmareau acest lucru erau: Austria, Franta, Germania si Anglia. Interesul deosebit al Angliei in libertatea gurilor Dunarii, il vedem si in recunoasterea militara pe care a facut-o aici, trimitand un bastiment de razboi, comandat de fiul Amiralului Parker. Debarcand in fata unei vechi redute, construita catre extremitatea tarmului stang al Dunarii, conducatorul acestui bastiment a fost ucis de un foc de arma. Faptul in sine nu a ramas indiferent; englezii se razbunara pe acest asasinat, bombardand in totalitate localitatea. Astfel, gura Dunarii a fost declarata in stare de blocare, iar exportul de cereale din Principate stagna pana in anul 1855. Dupa ridicarea blocadei, comertul pe Dunare lua un avant extraordinar, iar la Sulina se instala o noua populatie, formata in mare parte, din aceleasi elemente ca si precedentele. Datorita lipsei oricarei autoritati, o banda de pirati s-a facut stapana pe gurile Dunarii. Indrazneala acestor banditi nu mai avea margini. Inseland increderea capitanilor, carora ei se prezentau drept piloti, nu de rare ori ei faceau sa se impotmoleasca la intrarea si iesirea din Dunare. Astfel, abandonat propriilor sale mijloace, capitanul se convingea de imposibilitatea navigarii si isi parasea nava, asupra careia navaleau, bineinteles, piratii.

Acest gen de actiuni, l-a determinat pe comandantul trupelor austriece din Principate sa trimita la Sulina un monitor si un detasament permanent de 60 de soldati. Dupa incheierea Tratatului de la Paris, din 30 martie 1856, care a pus capat Razboiului Crimeei, a luat fiinta la Sulina Comisia Europeana a Dunarii, cu scopul evident de o mai buna administrare a intereselor comerciale pe fluviu. Astfel, gurile Dunarii vor intra sub regimul special al unei autoritati speciale, reprezentata din delegatii Austriei, Frantei, Angliei, Prusiei, Rusiei, Scandinaviei si Turciei. Desi, bratul Sulina prezenta unele dezavantaje, C.E.D. a adoptat proiectul inginerului Charles Hartley, care prevedea amenajarea acestui brat. O data cu punerea in aplicare a acestui proiect, a inceput sa creasca si importanta portului Sulina.

Pentru ameliorarea procesului de colmatare, au fost construite diguri pentru ingustarea canalului si prelungirea lui in mare. De asemenea, pe pieptul de nisip, cel mai inaintat, s-a construit in anul 1802, un far a carei pozitie era absolut necesara la jumatatea secolului trecut. Datorita situatiei pe care a dobandit-o la gurile Dunarii, Sulina a putut fi declarata porto-franc. Un rol important in acordarea acestui statut l-a avut C.E.D. Acest lucru si-a pus amprenta asupra dezvoltarii ulterioare a orasului, Sulina devenind unul dintre orasele cele mai infloritoare, un port modern al Romaniei din acea perioada. O sosea moderna, construita pe malul drept, asigura circulatie pe o distanta de 5 mile. Un trotuar de beton pentru pietoni, a fost construit de-a lungul acestei sosele, in partea cea mai frecventa a orasului. Iluminatul portului si al cheurilor era asigurat la inceput de felinare cu petrol pana s-a trecut la iluminatul electric. Asigurarea cu apa potabila s-a facut prin construirea instalatiilor necesare. Tot in aceasta perioada, s-au construit la Sulina cu sprijinul C.E.D.-ului, doua spitale dotate cu instalatii moderne de spitalizare, care asigurau consultatii si spitalizarea personalului C.E.D., populatiei orasului si marinarilor care erau in trecere prin port. Au fost editate ziare si reviste locale, de catre tipografiile din Sulina: Gazeta Sulinei 1906; Analele Sulinei 1921; Delta Sulinei 1922; Curierul Sulinei 1925. Pentru rezolvarea problemelor comerciale, incepand din anul 1900, la Sulina isi vor avea sediul un numar insemnat de agentii consulare: Anglia – viceconsulat, Austria –consulat, Belgia – agentie consulara, Danemarca – viceconsulat; Grecia – viceconsulat, Olanda – viceconsulat, Rusia – viceconsulat, Turcia – viceconsulat. Un aspect demn de mentionat este faptul ca in aceasta perioada, populatia orasului Sulina era de aproximativ 20.000 de locuitori. Privilegiul de porto-franc a conferit Sulinei, nu numai un rol important la import si export, dar si de intermediar in cadrul relatiilor de schimb intre tarile occidentale si intreada zona de la Dunarea de Jos, escala pentru produsele vest europene spre regiuni ca Transilvania, Ungaria, Serbia si Bulgaria.

Fluviul Dunarea

Al doilea fluviu al Europei dupã Volga si al 26 -lea din lume cu aprox 2.900 km lungime si peste 800.000 km2, dimensiunea bazinului populat de cca. 80.000 locuitori din 10 tari - aceasta ar fi cartea de vizita a generosului fluviu care îsi îndeplineste statornic de milenii rolul "drumului mare", cunoscut, apreciat si batut, de la vasele feniciene la motonavele din vremurile noastre. Dunarea izvoraste din Muntii Padurea Neagra,din Germania si se varsa în Marea Neagra, dupa ce traverseazã Europa de la nord-vest spre sud-est, creând un culoar natural utilizat în decursul timpurilor ca principalã artera de comunicatie. Denumita Istros de argonauti sau Danubius de romani sau "rege între fluvii" de catre Napoleon Bonaparte, Dunarea strabate pe teritoriul României ultimii 1075 km încheindu-si calea prin delta cea mai reprezentativã de pe batrânul continent si una dintre cele mai complexe din lume.

Delta Dunarii nu reprezinta un neînsemnat petic de Pamânt, ea este formata din sute de râulete si gârle, brate si canale, lacuri si golfulete, grinduri, lagune, limanuri, si mlastini. Delta Dunarii are forma unui triunghi echilateral cu laturi de circa 80 km si astfel este una din cele mai întinse zone umede din lume. Delta s-a format pe parcursul a peste 16.000 ani si reprezinta cel mai mare sistem de purificare a apei din Europa, filtrând apa Dunarii la intrarea acesteia in Marea Neagra. Delta este impartita de cele trei brate principale ale Dunarii în trei ostroave complexe numite uzual “insule”: insula Letea, între bratul Chilia si Sulina, insula Sf. Gheorghe si insula Dranov, între bratul Sf. Gheorghe si lacul Razelm.

Formarea deltei a început acum circa 10 000 de ani in urma retragerii apelor marii. Originile ei se pierd în Era Glaciara, când partea de nord a podisului dobrogean, s-a scufundat încetul cu încetul. Delta a luat nastere într-un golf al Marii Negre si a evoluat în mai multe etape, timp în care nivelul marii a crescut si a invadat uscatul. Din faza de golf a trecut mai târziu în cea de liman, colmatându-se si formând delta de mai târziu. Delta Dunarii a evoluat în strânsa legatura cu cele trei brate : Sfântul Gheorghe, Chilia si Sulina. Cele trei brate au vârste diferite : cel mai vechi brat este Bratul Sfântul Gheorghe iar cel mai tânar Bratul Chilia.

Bratul Chilia este primul care se desprinde de fluviu la 11 km în amonte de Tulcea . Este cel mai tânar, cel mai lung brat ( 120 km) si cel mai adânc având si debitul cel mai mare. La 17 km în aval de Tulcea în locul numit Cotul Sf. Gheorghe se separa celelalte 2 brate - Sulina spre est si Sf. Gheorghe spre sud-est. Bratul Sf. Gheorghe care marcheazã frontiera meridionalã a deltei este cel mai sinuos si cel mai vechi dintre brate.

Clima în Delta

Desi cuprinde o suprafata restrânsa, Delta prezinta o oarecare varietate de nuante climatice determinate de localizarea sa fata de principalele componente ale circulatiei generale ale atmosferei. Clima Deltei Dunarii este temperat-continentala, cu influente pontice, individualizându-se ca un topoclimat deltaic. Acest topoclimat se caracterizeaza prin nebulozitatea cea mai redusa din tara , numar mare de zile cu cer senin, durata mare de stralucire a soarelui si, în consecinta, cea mai mare cantitate de energie solara. Climatul, ca de altfel flora si fauna, este influentat de acoperirea cu apa a deltei ce depaseste 80 % din suprafata sa totala.

Delta Dunarii este regiunea unde cad cele mai mici cantitati de precipitatii anuale de pe întregul teritoriu al tarii. Valorile medii anuale nu ating 400mm./mp Maximele anuale sunt de 746 mm./mp la Chilia Veche, 690 mm./mp la Sulina , minimele sunt de 181 mm./mp la Chilia Veche si 133 mm./mp la Sulina. O alta caracteristica a precipitatiilor din delta o constituie gradul ridicat de torentialitate (la Sulina, Letea si Sarichioi s-au înregistrat peste 200 mm./mp precipitatii la o singura ploaie), precum si lungimea si frecventa perioadelor secetoase (90 zile la Sulina, 85 la Caraorman). Numarul anual al zilelor în care cad preciptatii este în medie de 75, cele mai dese ploi cad în lunile mai si iunie.

Delta Dunarii si complexul lagunar Razim, care au o intindere de 4340kmp, reprezinta cea mai noua unitate naturala din tara noastra. Sectorul deltaic de pe teritoriul romaniei insumeaza 2540kmp.

Pozitia geografica este definita de urmatoarele elemente :
-se afla in sud-estul tarii, fiind situata in nord-estul Podisului Dobrogei ;
-este traversata de paralela de 45 de grade latitudine nordica ;
-orasul Sulina constituie cel mai estic punct de pe teritoriul Romaniei .


Relieful.

Regiunea deltei este o campie in formare alcatuita din relief pozitiv (grindurile) si relief negativ (bratele Dunarii, canalele, garlele,depresiunile lacustre) Uscatul deltaic reprezinta numai 13% din suprafata si este alcatuit din :
-grinduri fluviale longitudinale, cu orientari de la vest la est, care insotesc baratele Dunarii ;
-grinduri fluvio-maritime, cu orientari de la nord la sud create prin actiunea comuna a Dunarii si a marii ;
-grinduri continentale care reprezinbta resturi dintr-un usat mai vechi (predeltaic) ;


Clima

Clima Deltei este determinata de pozitia ei în extremitatea estica, unde predomina climatul continental mai arid, de altitudinea coborâta si de influentele marii (relativ reduse totusi), care îi dau o nuanta pontica.

Temperatura medie anuala este de peste 10 grade C, cea mai ridicata din tara noastra. Precipitatiile sunt foarte reduse (400-450 mm/an), Delta fiind regiunea cea mai secetoasa din tara. Lipsa precipitatiilor este compensata de umiditatea datorata evaporatiei de pe suprafetele acvatice. Vanturile care se intalnesc frecvent sunt Crivatul care bate din nord-est si brizele diurne.

Hidrografia :

Hidrografia este formata din Dunare, bratele Dunarii, lacuri, balti, mlastini.

La intrare, debitul Dunarii este de 6470 mc/sec (egal cu al fluviului Volga).

Cele trei brate duc din volumul apelor fluviului astfel:

- Chilia 58 %;

- Sulina 18,8 % si

- Sfântu Gheorghe 23,2 %.

    Debitul solid este de 58,7 mil. tone aluviuni pe an, dintre care o parte sunt depuse în Delta si alta parte sunt tranportate în mare; la varsarea în mare se formeaza, datorita aluviunilor, delta secundara a Chiliei, bara de la Sulina si insulele Sacalin. Dunarea se desparte în cele trei brate principale astfel: prima bifurcare se produce la vest de Tulcea, despartindu-se spre nord bratul Chilia. La est de Tulcea, cursul Dunarii se bifurca pentru a doua oara în bratele Sulina si Sfântul Gheorghe. Bratul Chilia, în nord, are lungimea cea mai mare (120 km) si debitul cel mai ridicat (aproape de 60 % din volumul fluviului). Pe bratul Chilia alterneaza sectoarele cu un singur curs (în dreptul grindurilor: Stipoc, Chilia si Letea) cu sectoarele de bifurcare (în mai multe cursuri secundare), între grinduri; bratele secundare sunt: Tataru, Cernavoda, Bratul Sulina este cel mai scurt (64 km), aproape drept, regularizat si canalizat, în urma cu aproape un secol fiind cel mai navigat brat al Dunarii deoarece este rectiliniu si asigura cel mai scurt drum spre mare. La varsarea în mare are loc o depunere relativ brusca a aluviunilor (la contactul între apele dulci ale fluviului si apele sarate ale marii), formându-se o bara (bara de la Sulina), care are tendinta de a bloca gura de varsare; pentru a diminua acest efect a fost construit un dig (în lungime de 10 km). Bratul Sfântul Gheorghe (108 km), în ultimii ani meandrele au fost rectificate, lungimea traseului nou având doar 70 km; la varsare formeaza o acumulare de nisip sub forma unor insule (insulele Sacalin). Din bratul Sfântul Gheorghe se desprind spre sud canalele Dranov si Dunavat, prin care se realizeaza legatura cu laguna Razim- Sinoe.

Flora

    In Delta Dunarii predomina vegetatia de mlastina stuficola, care ocupa cca. 78% din suprafata totala. Principalele specii: stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitica si numeroase alte specii. Vegetatia de saraturi ocupa 6% din total, dezvoltându-se pe soluri salinizate si solonceacuri marine. Zavoaiele sunt paduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvolta pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristica peisajului.

Intâlnim patru tipuri de zavoaie :

- zavoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase si sunt inundate cea mai mare parte a anului;

- pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zavoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adauga speciile plantate: plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pennsylvania;

- un tip de zavoi mai rar este arinisul (predomina Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marina.

 

Geologia Deltei Dunarii

Delta Dunării este darul suprem pe care „frumoasa Dunăre albastră" îl face uscatului înainte de a-şi contopi apele sale, cu acelea ale Mării Negre. Coborînd din sferele înaripate ale imaginaţiei poetice la cîteva cifre concrete, vom putea ilustra mai bine cît reprezintă Dunărea şi delta sa în contextul geografic european şi cel al României.

Dunărea este al doilea ca lungime între fluviile Europei (după Volga), fiind singurul fluviu european ce curge de la vest la est. Acesta izvorăşte din munţii Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri numite Brigach şi Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel (1241m), şi se unesc în Donaueschingen (678m) în curtea castelului Fürstenberg. Dunărea curge către sud-est pe o distanţă de aproximativ 2860 km, până la Marea Neagră. La vărsarea râului în Marea Neagră s-a format Delta Dunării.

Dunărea este un important drum fluvial internaţional, curgând prin 10 ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, România, Ucraina, Serbia) şi are afluenţi în alte şapte ţări. Trece prin patru capitale de stat: Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad.

De la primul contact cu pămîntul României, la Baziaş, şi pînă la vărsarea în Marea Neagră, drumul Dunării are o lungime de 1.075 km. Populaţia ţărilor străbătute de Dunăre însumează 366.867.000 locuitori.Suprafaţa totală a Deltei Dunării este de 5.640 km2, din care României îi revin 4.340 km2. Comparată cu suprafaţa altor delte europene, Delta Dunării este a doua ca mărime, urmînd după aceea a Volgăi (18.000 km2) fiind şi ea, la rîndul ei, urmată de cea a Padului (1.500 km2). Delta Dunării este teritoriul cel mai estic al României (străbătut de paralela 45° latitudine nordică şi de meridianul 29° est Greenwich).Dunărea şi delta sa sînt cunoştinţe vechi ale omenirii. Despre Dunăre au vorbit popoarele antichităţii. Egiptenii şi grecii îi spuneau Istros, romanii foloseau două denumiri: Danubius pentru partea superioară, adică pînă la actualele Porţi de Fier şi Ister - pînă la vărsare. Despre gurile Dunării ne vorbesc istoriografi, geografi şi călători ai antichităţii. Printre aceştia, „părintele istoriei" Herodot (484-423 î.e.n.), care a vizitat între anii

454 şi 447 î.e.n. între alte locuri şi gurile Dunării, a lăsat preţioase însemnări despre deltă. Istoricul Polibiu (201-120 î.e.n.) ne-a lăsat şi el informaţii asupra importantelor cantităţi de mii aduse de fluviu în mare şi asupra unui banc submarin, primejdios pentru navigaţie. Mărturii preţioase ne sînt aduse de geograful, etnograful şi călătorul Strabon (58 i.e.n.-25 e.n.), de Ptolomeu Claudiu, geograf şi matematician din Alexandria şi de alţii.Marii

conducători de state ai trecutului au cunoscut şi ei fluviul şi delta sa. Nu putem să nu amintim de vestitul Darius Histaspe al perşilor (521-485 i.e.n.) despre care se va vorbi şi cu alte ocazii, Filip al II-lea, regele Macedoniei şi fiul său Alexandru cel Mare (sec. al IV-lea î.e.n.), ce au fost semnalaţi în această regiune. Elementul autohton geto-dac care a locuit din vremuri străvechi aceste meleaguri s-a aflat în repetate rînduri, de-a lungul leacurilor, sub apăsarea migraţiilor unor popoare sau a ocupaţiilor străine. Istoria a păstrat însă numeroase dovezi asupra continuităţii populaţiei băştinaşe de aici.Dar nu numai drumurile istoriei s-au încrucişat aici, ci şi cele literare. Poetul Ovidiu, exilat de împăratul August pe malul Pontului Euxin, a lăsat posterităţii neuitate versuri, în care se simte gustul amar al singurătăţii şi al unui dor nestins de Roma. Mai aproape de zilele noastre, scriitori români ca Alexandru Vlahuţă, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza, Victor Eftimiu ş.a. au cules de pe paleta talentului lor o variată gamă de culori spre a zugrăvi pitorescul tablou al deltei. Atenţia acordată Deltei Dunării nu s-a limitat numai la oamenii de cultură români. Publicişti străini de prestigiu, printre care elveţianul Hans Leunberger, în cartea sa „RUMANIEN" - spune că delta este „cea mai mare regiune naturală din Europa", iar ziaristul Luis de Pries din Londra, afirmă : “Delta ? O imensă pace. O pace infinită .. Vastă,, întindere de apă şi stuf.

Vastă şi reconfortantă, inspirînd o linişte şi un calm desăvîrşit".Dar nu numai literatura a adus regiunii de la gurile Dunării numeroase omagii. Proslăvirea frumuseţii ei s-a făcut şi se face şi prin cele mai moderne mijloace de difuzare: cinematografie, radioteleviziune, presă, etc., etc. In ultimul timp, ca urmare a unor comenzi ale caselor de filme din R.F.G. şi Italia, studioul „Alexandru Sahia" produce filme documentare pentru televiziunea color, cu subiecte din Delta Dunării. Delta Dunării constituie o unitate economică importantă. Marile cantităţi de stuf ce se recoltează aci au devenit materia primă preţioasă pentru industria chimică. De asemenea, delta este un centru piscicol apreciat, care dă cca 50% din producţia totală de peşte de apă dulce a ţării. De asemenea, creşte aportul ei minier.Valorificarea resurselor deltei nu ar fi fost posibilă fără contribuţia ştiinţei. Oameni de ştiinţă din trecut ca Gheorghe Murgoci, Grigore Antipa, George Vâlsan, Constantin Brătescu şi alţii au contribuit la descifrarea enigmelor ei şi au indicat jaloanele ce ar trebui urmate pentru punerea în valoare a bogăţiilor deltei. Dar viziunea unora dintre ei nu a depăşit limitele hîrtiei pe care a fost scrisă. Cu multă amărăciune scria despre aceasta Grigore Antipa (in 1893): „Cît de părăsită şi necunoscută era această regiune, se vede şi din faptul că statul, ca proprietar al bogatelor pescării de aici, ajunsese să încaseze din acest imens domeniu de peste 430.000 ha doar arenda anuală de 300.000 lei, adică această proprietate nu-i renta nici măcar 70 de bani la ha..."Transpunerea pe largul ecran al actualităţii a acestor viziuni, la care s-a adăugat o migăloasă, pasionantă muncă de cercetare, a fost posibilă numai în ultimele trei decenii, datorită preocupării statului de punere în valoare a bogăţiilor naturale ale acestui colţ de ţară.Sub aspect turistic, Delta Dunării exercită un adevărat miraj. Mii de turişti din ţară şi de peste hotare sînt dornici să vadă cu proprii lor ochi această fermecătoare regiune. Interesul de a cunoaşte Delta Dunării îl trezeşte în primul rînd liniştea ascunzişurilor ei, unde natura mai păstrează o lume neatinsă de iureşul vieţii moderne. Aici - şi numai aici în România - geneza are loc sub ochii noştri. Nicăieri nu putem întîlni un pămînt atît de tînăr ca acesta, născut din ape, alături de unul atît de bătrîn. Aici şi-au dat întîlnire aproximativ 300 de specii de păsări din Asia, Africa şi Europa. Această regiune este un uriaş refugiu pentru ele - unul din cele patru cunoscute în Europa: Camargue (Franţa), Guadalquivir (Spania) şi Neusiedlersee (Austria).In regiunea deltei cuibăresc specii de păsări rare, pe cale de dispariţie - pelicanul, piciorongul, avoseta etc., etc. Animalele de interes vînătoresc (cinegetic) sînt şi ele bine reprezentate : mistreţul, vidra, nurca, hermina etc. Fauna piscicolă prezintă de asemenea o mare bogăţie de specii valoroase, printre care crapul, şalăul, somnul, roşioara, precum şi morunul, nisetrul, păstruga etc. Aici putem întîlni o uriaşă insulă de vegetaţie, formată din stuf şi plante asociate - unică pe globul pămîntesc. Din cei 2.900 km2 acoperiţi cu stuf şi cu alte plante asociate, aproximativ 400 km2 reprezintă zone de vegetaţie plutitoare, plaur, insule de vegetaţie ce se ridică şi se coboară în raport cu nivelul apelor din deltă.Pe o  suprafaţă relativ mică, se pot întîlni -smulse -parcă de pe diferitele paralele de pe glob - variate forme de relief: aspecte de deşert, cum ar fi dunele de nisip de la Caraorman; păduri cu caracteristici tropicale, ca aceea de la Letea; munţi străvechi cu aspect de coline, cum sînt cei de la Beştepe sau de la Babadag, lacuri cu apă dulce, lacuri cu apă salmastră, litoral marin, canale, braţele Dunării etc.Delta Dunării şi complexul lagunar Razelm prezintă felurite obiective de atracţie pentru drumeţie. Celor care sînt pasionaţi a cunoaşte trecutul istoric bogat al regiunii, le putem recomanda vestigiile de la Histria, Heraclea, Bisericuţa, Doloşman, Dunavăţ etc., etc. Iubitorilor de frumuseţi naturale le putem îndruma paşii spre lacurile Roşu-Roşuleţ, Matiţa, Dranov ş.a., precum, şi grindurile Caraorman şi Letea.Spre a cunoaşte, fauna deltei ne putem alege rutele turistice ce duc spre: Cotul Lebedelor, Insula Popina, grindul Lupilor, Mila 23, Pădurea Letea, Buhaiova etc. Cei ce sînt dornici a cunoaşte aşezările omeneşti ale deltei - vechi şi noi - pot fi îndrumaţi spre Pardina, Chilia Veche, Maliuc, Crişan, Mila 23, Sulina, Sf. Gheorghe etc.In Deltă, cele 36 de aşezări omeneşti existente ocupă suprafaţa grindurilor. Populaţia deltei se cifrează la peste 100.000 locuitori, din care în delta propriu-zisă - peste 20.600, iar în regiunea limitrofă (litoralul dobrogean al braţului Sf. Gheorghe şi complexul lagunar Razelm-Sinoe) circa 80.000. Densitatea populaţiei este de 22 locuitori/km2, fiind datorită condiţiilor speciale de relief şi climă, mai mică decît media pe ţară - 73,6 locuitori pe km2. Delta Dunării face parte, din punct de vedere administrativ, din judeţul Tulcea.Anual delta este vizitată de aproximativ 60.000 de turişti, dintre care peste 20.000 sînt străini, numărul lor fiind în continuă creştere.


GEOGRAFIA DELTEI

Străbătînd canalele, gîrlele, lacurile şi rîurile deltei, cu certitudine că turistul îşi va pune unele întrebări în legătură cu geneza acestora. Cum s-au născut ele, cum s-au format braţele Dunării, ostroavele, depresiunile, cum a apărut delta în întregul ei ?În jurul problemei genezei Deltei Dunării s-au purtat discuţii ştiinţifice pasionate, au fost formulate ipoteze pe care nu le-au putut confirma sau infirma decît dovezile evidente (printre acestea forajele efectuate în diferite puncte din deltă în ultimii ani). De la început trebuie să spunem că Delta Dunării este situată într-o regiune instabilă din punct de vedere tectonic, unde în decursul vremii s-au semnalat urcări şi coborîri ale scoarţei. Dar nu numai terenul este instabil, ci şi vecina sa - marea. Şi ea îşi schimbă cu timpul nivelul. Această creştere trebuie pusă în legătură cu ridicarea nivelului apelor oceanului planetar. De-a lungul vremii, apele Dunării au acţionat întrucîtva asemănator unor excavatoare şi transportoare uriaşe, care au săpat şi au adus de pe o importantă suprafaţă a Europei mari cantităţi de aluviuni, ce au constituit, ca să spunem aşa, cărămizile construcţiei deltei. A existat şi un liant - vegeteţia, plantele. Valurile mării şi vînturile constituie alţi factori importanţi, care au modelat ca nişte uriaşe mistrii măreaţa construcţie a deltei.Acum circa 65.0001 de ani, în această regiune se afla o  cîmple întinsă străbătută de fluviul ale cărui ape se scurgeau într-o mare cu un nivel mult mai coborît. Din nord coborau spre sud albiile unor rîuri ce se identifică a fi prelungirea Ialpugului, Catalpugului şi Chitaiului. Şi ca să completăm tabloul acelor timpuri, este cazul să spunem că pe locul unde astăzi curg braţele Dunării trăiau rinoceri (Rhynofeeros antiquitas Blumb) şi mamuţi păroşi (Eleplias primigenius Blumb). Clima era rece.După alţi 20.000 de ani, clima din această zonă se  încălzeşte. Nivelul apelor Marii Negre este în continuă creştere. Golful marin existent aici este inundat de apele mării. Ne apropiem de epoca istorică, adică aproximativ acum 6.000 de ani. Grindul Letea-Caraorman şi mai tîrziu Crasnicolul obturează golful. Aluviunile transportate de apele fluviului măresc fără încetare suprafaţa şi întinderea acestui baraj natural. Prin spărturile lui se scurg apele, în mare. Este ora naşterii Deltei.Care era, cu aproximaţie, aspectul de atunci al regiunii ? Dinspre nordul platformei continentale a Bugeacului cobora înspre sud o limbă de pămînt, soclul actualului grind Chilia, apoi pe întinderea acestui lac întins se conturau două insule mici - temelia actualelor grinduri Letea şi caraorman. Aceste ridicaturi de pămînt au slujit la conturarea reliefului actual al Deltei Dunării. În această perioadă, în spatele barajului natural se conturează laguna Tulcei, asemănătoare oarecum cu actualul complex lagunar Razelm-Sinoe. Natura lucrează în continuare. Apele fluviului aduc mereu aluviuni. Ponderea aluviunilor ce se depun este mai mare în sud. După umplerea cuvetei, ponderea se măreşte în nord. Aceste schimbări sînt legate şi de modificările ce au loc în poziţia scoarţei pămînteşti din regiunea gurilor Dunării. Cînd nivelul apelor mării scade (în primele secole ale erei noastre), grindurile Letea şi Caraorman, pe care le vom întîlni în drumul nostru, capătă un profil mai clar.Se relevat este faptul că evoluţia şi formarea diferitelor regiuni naturale ale deltei s-a făcut inegal. Braţul Sf. Gheorghe, de pildă, a început să se apropie de cel actual în  jurul secolului al VIII-lea. Este  cunoscută totodată vasta sa operă de umplere cu aluviuni a imensului spaţiu sudic al regiunii.  Acest proces, după cum se ştie, a contribuit la formarea complexului lagunar Razelm-Sinoe.Braţul Sulina a evoluat şi el destul de rapid. În jurul anului 1000 avea în partea sa terminală forma unei săgeţi îndreptată spre mare. Existenţa localităţii Sulina (pe atunci Selina), semnalată de către Constantin Porphirogenetul în anul 950, confirmă aceasta.In acest răstimp braţul Chilia stagnează. Incetinirea activitaţii sale durează destul de mult: în jurul a 1500  ani.  Abia la mijlocul secolului XVIII-lea, începe să înainteze dincolo de Periprava, pentru ca astăzi să-şi desfăşoare cu dinamism marile sale forţe ce-i sporesc înaintarea în mare şi modelează o deltă proprie.Am spus mai sus că Dunărea nu era singura apă care străbătea această regiune. Mîlul a împotmolit pe alocuri depresiunile şi albiile fostelor rîuri ce coborau din nord - Ialpug, Catalpug, Chitai. Dar urmele lor nu au dispărut cu desăvîrşire. Unele dintre ele sînt folosite şi astăzi pentru navigaţie. Traversarea acestor albii supraetajate este adesea plină de farmec şi de pitoresc. Navigînd, de pildă, pe canalul Şontea sau spre ghiolul Matiţa, întîlnim tablouri naturale deosebit de atrăgătoare.Delta continuă şi azi cu neslăbită vigoare tendinţa ele a-şi împrospăta peisajul, creînd noi lacuri şi chiar delte mai mici, aşa cum este cazul cu Baia Musura (la nord de Sulina) şi cu Delta Chiliei. Apa şi uscatul deltei sînt uneori într-o succesivă schimbare de la un an la altul, sau chiar de la un anotimp la celălalt. Numai în regiunile îndiguite omul poate dirija primirea sau evacuarea apei prin manevrarea mecanismelor stăvilarelor (Rusca, Maliuc ş.a.). În rest, nivelul apelor Dunării sau al apelor mării împinse de vînt, care uneori barează vărsarea continuă a fluviului, pot determina o creştere sau dimpotrivă o descreştere a nivelului în incinta deltei. Creşterea nivelului apelor, datorită acţiunii de baraj a valurilor Mării Negre, influenţează mai mult zonele din delta fluvio-maritimă, adică în vecinătatea mării.Delta Dunării este azi raională în următoarele subdiviziuni naturale :

A. Delta fluvială, care are o suprafaţă de 206.550 ha.

B. Delta fluvio-maritimă, cu o suprafaţă de 130.950 ha.

C. Complexul lagunar Razelm-Sinoe cuprinzînd 88.000 ha.

D. Braţele Dunării care ocupă 8.500 ha.  

În total deci, Delta Dunării acoperă o suprafaţă de 434.000 ha (sau 4.340 km2). Delta fluvială cuprinde teritoriul regiunii de vest, pînă la o linie ce uneşte localitatea Periprava - grindul Letei - grindul Caraorman – grindul Ivancea - grindurile Crasnicol şi Perişor. Delta fluvio-maritimă se află la est de această linie.Complexul lagunar Razelm-Sinoe este situat în partea sudică a regiunii, în limitele dintre platforma dobrogeană (la nord-vest),

grindurile marine Chituc-Periteasca-Perişor (sud-est) şi lacul Dranov (care nu face parte din complex). Fiecare din primele trei mari diviziuni ale deltei se subîmparte în alte zone sau unităţi naturale, denumite „insule" sau „complexe", după cum urmează:

A. În delta fluvială

1. Insula Letea (cuprinsă între braţul Chilia - braţul Tulcea - canalul Sulina, pînă la grindul Letea), în suprafaţă de 115.300 ha. În cadrul acestei unităţi naturale se află depresiunile (locuri joase) Sireasa, Şontea, Pardina, Matiţa.

2. Insula Sf. Gheorghe (delimitată între canalul Sulina şi braţul Sf. Gheorghe - pînă la grindul Caraorman), în suprafaţă de 35.700 ha (care cuprinde depresiunile şi subzonele Rusca, Gorgova, Uzlina, Isacova).

3. Lunca Dobrogei (situată în dreapta braţelor Dunării - Tulcea şi Sf. Gheorghe - pînă la grindul Ivancea), în suprafaţă de 11.450 ha.

4. Insula Dranov (cuprinsă între braţul Sf. Gheorghe şi peninsula Dunavăţ, lacul Razelm - la sud şi vest - şi grindul marin Crasnieoi Dranov - la est), partea fluvială avînd o suprafaţă de 44.100 ha (în cadrul acestei unităţi se află subzonele Lipoveni, Dunavăţ, Gîsca, Calinova, Dranov).

 

B. În delta fluvio-maritimă

1.Insula Letea (partea fluvio-maritimă delimitată între linia estică a grindului maritim Letea şi linia litoralului marin), care cuprinde o suprafaţă de 35.900 ha (din unitate fac parte subzonele grindului Letea, Popina, Răduou, Grindurile, Torba Goală).2.

Insula Sf. Gheorghe (partea maritimă este delimitată între braţul Sulina, braţul Sf. Gheorghe, grindul Ivancea, Marea Neagră, canalul Ceamurlia - Perivolovca), în suprafaţă de 63.825 ha (în cadrul acestei unităţi se află grindul Caraorman, subzonele lacob, Puiu-Lumina, Sulina, depresiunea Roşu, Ereneiuc)

3.Insula Dranov (partea maritimă este situată între braţul Sf. Gheorghe, Marea Neagră, grindul Crasnicol), în suprafaţă de 31.225 ha.

 

C. Complexul lagunar Razelm-Sinoe

 Acest complex cuprinde :

1.Razelmul (situat între peninsula Dunavăţ, lacul Sinoe, Marea Neagră, depresiunea Dranov, podişul Dobrogei), în suprafaţă de 71.500 ha (din unitate fac parte subzonele: depresiunea Razelm Goloviţa, grindul Periteasca, grindul Lupilor).

2. Sinoe (delimitat între grindul Lupilor, Marea Neagră-podişul Dobrogei), în suprafaţă de 16.500 ha.

 

CLIMA

 

Delta Dunării prezintă un climat de stepă specific zonei temperate asupra căruia au o influenţă moderatoare Marea Neagră şi bălţile din cuprinsul regiunii gurilor Dunării. Verile sînt mai răcoroase decît în restul ţării în timp ce în zona de stepa înconjurătoare numărul zilelor de vară (cu temperaturi de 25C) este de 105 la Tulcea nu depăşeşte 100, iar la Sulina - 80. Iernile sînt mai blînde. Astfel, numărul mediu al zilelor de iarnă (cu temperatura maximă 0,0°C) este la Tulcea de 22,2, la Sulina de 24,9, în timp ce la Galaţi se cifrează la 30. În ceea ce priveşte precipitaţiile, valorile înregistrate în regiunea deltei, în comparaţie cu restul ţării sînt mai mici. Ele se află sub media anuală de 450 mm. În consecinţă, delta poate fi considerată o regiune secetoasă. Nici cantităţile de zăpadă căzute nu sînt prea mari. Grosimea stratului de zăpadă nu a depăşit 70 cm. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare este de 15,3 la Tulcea, 9,3 la Sulina. Delta Dunării ; prezintă de asemenea particularităţi importante şi sub aspectul acţiunii vîntului. Frecvenţa şi intensitatea deplasării maselor de aer cresc de la Tulcea spre Sulina. Zile liniştite, fără vînt, sînt puţine, în special la Sulina (numai 8%).In afara acestor aspecte cu caracter general pentru întreaga deltă, este cazul să reliefăm manifestări climatice cu caracter specific local. Astfel, în ultimul timp, specialiştii au făcut observaţii asupra schimbărilor de climă ce se petrec în întinsele zone de stufării. Stufăriile determină o reducere a vitezei vîntului în funcţie, desigur, de înălţimea şi desimea plantelor. În acelaşi timp, s-a stabilit că în interiorul unei stufării (la 50 m de la margine), în timpul unui vînt puternic, domneşte acalmia. Faptul este cunoscut de pescari şi de navigatori, care atunci cînd se dezlănţuie furtuni puternice, se adăpostesc în stufării sau la marginea acestora. Un alt aspect îl prezintă umiditatea ridicată a aerului, la care, dacă adăugăm creşterea temperaturii şi lipsa de vînt putem avea imaginea unui microclimat tropical. Toate acestea au, fără îndoială, repercusiuni asupra vieţii în deltă.

 

FLORA

 

Vegetaţia deltei cuprinde diferite medii, apele curgătoare, apele stătătoare, (bălţile, sahalele, etc.) terenurile inundabile, grindurile. In apele curgătoare abundă planctonul (fitoplanctonul, plante microscopice ce plutesc în apă şi zooplanctonul - animale microscopice plutitoare). Acesta serveşte ca hrană peştilor. Viteza apei nu permite o dezvoltare a unor plante de talie mare. Diferite alge populează acest mediu astfel că într-un litru de apă se pot număra sute de mii sau milioane de exemplare.

Apele stătătoare cuprind o bogată floră acvatică, formata din plante de mlaştină şi submerse (care trăiesc sub apă). Printre plantele din această zonă se află unele foarte frumoase ce au atras, atenţia nu numai a botaniştilor, ci şi a poeţilor, iubitorilor de frumos de pretutindeni. Nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben. (Nuphlar luteum) se numără printre acestea. Tot în apele stătătoare se pot observa plantele plutitoare care nu au rădăcini. Lintiţa (Lemna) se aşterne pe suprafaţa apei cu nenumăraţii săi bănuţi verzui. Pestişoara (Salvinia natans) pluteşte şi ea pe apele liniştite. Nu mai puţin interes prezintă aici planţele  carnivore : otrăţelul de baltă (Utricularia) şi Aldrovanda. Otrăţelul seamănă cu o rămurică, printre ale cărei frunze se pot distinge mici umflături, care, în realitate sînt adevărate capcane. Ele au o intrare, obturată cu o portiţă ce se deschide numai înăuntru. Micul animal o dată intrat nu mai are scăpare. Aldrovanda este o plantă ce se poate întîlni mai rar. Ea vînează cu ajutorul frunzei sale, prinzînd animalul între cele două jumătăţi ce se îndoaie de-a lungul nervurii.Terenurile mlăştinoase sînt acoperite cu stufării (Phragmites) iar înspre uscat se evidenţiază o zonă de papură (Typha) şi rogozuri (Carex). În această zonă se pot de asemenea distinge : stînjeneii galbeni (Iris pseudacorus), mana apei (Glyceria aquatica), izmă de baltă (Mentha aquatica), măcrişul de apă (Rumex hydrolaptum) şi salcia cenuşie sau zăloaga (Salix cinerea). O asociaţie deosebit de interesantă sub aspect vegetal o prezintă plaurul. Plaurul este o formaţie vegetală caracteristică. Deasupra unei saltele formate din rizomi (rădăcini de stuf ce se împletesc între ele) creşte o asociaţie de plante în care predomină stuful. Plaurul este cel mai adesea plutitor, dar poate fi şi lipit de fundul lacului sau bălţii. Este drept că plaurul poate fi întîlnit şi în alte locuri decît în Delta Dunării (de pildă în lacurile Cernica, Tîncăbeşti din regiunea Bucureşti), dar nicăieri nu se găseşte pe suprafeţe de mii de ha ca în deltă.În afară de stuf (Phragmites communis) care domină prin număr şi masivitatea tulpinii sale, putem întîlni în aceste locuri săgeata apei (Sagittaria sagitifora), feriga de apă (Nephrodium thelypteris), papura (lypha angustifolia), pipirigul (Schoenplectus lacustris) ş.a. În interiorul plaurului, se put întîlni rogozul (Caris pseuclocypcra), cucuta de apă (Cucuta virosa), sulfina (Melilotus ufficinalis) ş.a.Stuful, care ocupă în deltă o suprafaţă de aproximativ 290.000 ha (după ultimele lucrări de specialităţi a atras asupra sa, îndeosebi în ultimii ani, o atenţie deosebită. Dat fiind importanţa sa economică, lucrările privind această plantă îmbrăţişează un vast orizont ştiinţific.Stuful este valorificat astăzi ca materie primă în industria chimică, la producerea celulozei, hîrtiei, unor fibre artificiale ş.a. Pentru exploatarea lui raţională au fost executate în deltă diverse lucrări hidrotehnice (diguri, canale, stăvilare etc.) şi s-au făcut amenajări speciale pentru recoltare şi depozitare. De altfel, pentru prelucrarea stufului s-a construit în ultimii ani un combinat industrial la Brăila. Lucrările ştiinţifice pe plan mondial, precum cele privind Delta Dunării, au dat naştere unei ştiinţe noi, care are drept scop cunoaşterea şi utilizarea stufului pe o scară largă. Se pare că stuful ca plantă este foarte vechi. El a fost găsit în straturi, care din punct de vedere geologic aparţin miocenului, din perioada terţiarului, adică aproximativ 30 milioane de ani în urmă. Sondajele din subsolul deltei au scos la iveală faptul că acum 8.000 de ani el creştea pe aceste locuri. Se susţine că stuful este originar din regiunile subtropicale ale globului, de unde s-a răspîndit pe aproape întreaga planetă. Fac excepţie ţinutul amazoniene, în partea sudică a Americii de Sud şi Islanda. El urcă la mari altitudini (2.700-3.000 m), în regiunea ecuatorial şi în munţii Anzi din Peru. Nu se limitează numai la apele dulci ; poate trăi şi în cele salmastre. Vechimea lui în regiunea de la gurile Dunării ne este confirmată de diferiţi autori antici. Astfel, Herod menţiona prezenţa aici a unor insule plutitoare. Strabol (63 î.e.n.) afirma şi el că între cele 7 guri ale Deltei Dunării se aflau insule plutitoare. Seneca (4 î.e.n.- 65 e.n.) punea naufragiul navigatorilor antici, pe seama insulelor plutitoare de care se ciocneau navigatori noaptea - insule „formate din stuf şi din crengi printre care s-a depus pămînt, dar de pe care lipsesc pietrele".Stuful nu a prezentat însă pentru oamenii antichităţii numai un obstacol, cum a fost cazul cu navigatori descrişi de Seneca, ci şi un material bun pentru cornfecţionarea unor obiecte. Cuvîntul grec phragma, de la care derivă şi termenul ştiinţific al stufului (Phraa mites) înseamnă gard, împletitură. Folosirea stufului la garduri şi pentru acoperitul caselor era pe vremi foarte frecventă în deltă. Terenurile inundabile ale deltei sînt acele suprafeţe acoperite de ape numai primăvara. Unele din aceste terenuri, formate din nisipuri, cuprind formaţii vegetale deosebite, cum sînt popîndacii (asemănătoare cu nişte moviliţe). La acest mediu schimbător s-au adaptat şi alte plante, ce pot trăi atît în mediul acvatic cît şi în cel de uscat. Astfel, menţionăm plantele amfibii, de exemplu volbura (Calystegia sepium), ce-şi caută salvarea de la înec înfăşurîndu-se în jurul tulpinii stufului. Apoi laptele-cîinelui de baltă (Euphorbia palustris

), coada vulpii (Alopecurus ventricosus).În sfîrşit, covorul vegetal al grindurilor nu este nici el lipsit de interes. Cînd străbatem cu vaporul braţele Dunării, putem observa grindurile fluviale, respectiv malurile Dunării, pe care cresc păduri de sălcii (

Salix alba, Salix fragilis, S. pentandra, S. purpurea ş.a.) Nu lipseşte nici plopul (Populus alba). Adesea, pe coroanele sălciilor apar - asemenea unor cuiburi de păsări - formaţii de vîsc (Viscum), plantă parazită, foarte cunoscută. Alte plante ce pot fi întîlnite pe rindurile fluviale : cătina (Tamarix gallica), murele (Rubus caesius), trifoiul (Trifolium striatum, T. pallidum) etc. Grindurile din apropierea mării cuprind alte plante printre care menţionăm : pelinul (Artemisia monogyna), iarba sărată (Salicornia herbacea), volbura de nisip (Convolvulus persicus) ş.a. adaptate condiţiilor de viaţă de aici.Un deosebit interes îl prezintă grindurile Letea şi Caraorman, cu vegetaţia lor luxuriantă, specifică regiunilor tropicale. Cercetătorii au identificat plante ce trăiesc atît în depresiunile ce premerg întinselor păduri, cît şi pe acele locuri ce au făcut din Letea un „monument al naturii". Printre cele din prima categorie cităm garoafa de nisip (Dianthus polimorphus

), obsiga (Bromus tectorum), pătlagina de nisip (Plantago arenaria), pipirigul (Scirpus lacustri), sălcioara (Salix amygdalina) ş.a. Pădurea „Hasmacul Mare" de la Letea este un amestec de specii diferite, printre care stejarul (Quercus pedunculata), stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasinul pufos (Fraxinus holotricha), plopul alb (Populus alba), plopul negru şi plopul tremurător (Populus nigra şi Populus tremula), salcia albă (Salix alba), precum şi un subarboret bogat, printre care păducelul (Crataegus monogyna), măceşul (Roşa canina), cornul ş.a. Ceea ce dă un aspect tropical pădurii de la Letea sînt plantele agăţătoare (Vitis silvestris), lungi pînă la 2 m, precum şi hameiul (Humulus), iedera (Hedera), curpenul (Clematis), volbura (Calystegia) şi periploca (Feriploca graeca

), plantă de origine mediteraneană. In ultimii ani, în anumite locuri din deltă au apărut şi suprafeţe cultivate cu cereale, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi, în special gutui.

 

 

FAUNA

 

Principala bogăţie faunistică a deltei din punct de vedere economic o reprezintă peştele. Multe mărturii scrise din trecut confirmă bogăţia de peşte a acestei regiuni. Astfel, se pare că unul din motivele ce i-a determinat pe grecii din Asia Mică să înfiinţeze cetatea Histria în anul 636 î.e.n. a fost şi abundenţa piscicolă a Istrosului (Dunării de azi). Aceasta rezultă din textul unei scrisori a lui Pomponius Pius din anii 67-68 în care spune printre altele :“Am încuviinţat ca venitul peştelui Prins în gura Peuce (adică a Dunării) să fie al vostru după dreptul de care - din mila împăraţilor - strămoşii şi părinţii voştri s-au bucurat neîntrerupt". Alte documente din această perioadă arată că singurul venit al Histriei rezulta de pe urma peştelui sărat. De altfel, nu numai în antichitate gurile Dunării se bucurau de o astfel de faimă. Veşti despre bogăţia piscicolă a Deltei Dunării ne parvin şi din Evul Mediu, de la negustorul englez John Newberie care este surprins de ieftinătatea peştelui pescuit la gurile Dunării (1582). Călugărul italian Nicolo Barsi, care a străbătut teritoriul ţării între 1633 şi 1639 arăta în însemnările sale că zilnic se aduceau la Chilia de către pescari o mie şi chiar două mii de sturioni.Delta Dunării este şi astăzi bogată în peşte. Specialiştii apreciază, că anual se pot pescui în această regiune 10.000.000kg de peşte, ceea ce reprezintă 50% din producţia piscicolă a ţării.  Numărul mare de pepiniere piscicole, precum şi de crescătorii, ce s-au construit în deltă sau se vor construi, va dubla această producţie pînă în 1980. Centre piscicole mai importante sînt la Sulina, Sf. Gheorghe, Jurilovca, Mila 23, Tatanir, Dranov, Perişor. Au fost identificate 110 specii din care nu toate prezintă importanţă economică. Nu în toate subdiviziunile deltei se pot

întâlni aceleiaşi specii de peşti. Diversificarea, după medii a peştilor dă tabloului faunistic piscicol al Deltei Dunării un aspect complex. Dintre speciile importante din punct de vedere economic, numai cîteva pot fi întîlnite în toată delta; adică în apele curgătoare, stătătoare sau în mlaştini; crapul (Cyprinus carpio), şalăul (ducioperca lucia), somnul (Siluris glanis), avatul (Aspius rapax) ş.a. Alte specii trăiesc mai mult în apele stătătoare sau în mlaştini. Astfel putem cita: plătica (Abrami brama), ştiuca (Esox lucius), babuşca (Rutilus rutilus), roşioara (Scardinius erithrophtalmus), caracuda (Carassius carassius

) ş.a. Prezintă o deosebită importanţă economică peştii migratori, printre care : scrumbia de Dunăre (Alosa pontica), care intră primăvara în cîrduri pe braţele fluviului, apoi sturionii, ce se pescuiesc la gurile Dunării sau în susul ei. Morunul (Huso huso) nisetrul (Acipenser guldenstaedti), păstruga (Acipense stellatus) se pescuiesc mai mult la Sf. Gheorghe sau Sulina, în timp ce cega (Acipenser ruthenus) se poate prinde în susul Dunării. Zonificarea producţiei piscicole se extinde şi asupra complexului lagunar Razelm unde prin spărtura de la Portiţa intră din Marea Neagră chefalul (Mugii saliens), labanul (Mugii cephalus) Dar tot în Razelm este pescuit şi şalăul, care trăieş în apele salmastre (adică puţin sărate) ale acestui în dreptul gurilor Dunării se pot întîlni hamsiile (Eigraulis encrasicholus), scrumbiile albastre (Scombe scombrus) şi sardelele (Clupeonella delicatula) - hrana preferată a rechinilor, în ultimii ani a fost aclimatiza în Delta Dunării amurul alb (Ctenopharingodon idella ) peşte originar din apele Chinei ş.a. În afara peştilor, apele Mării Negre sînt străbătute - în dreptul gurilor Dunării şi al

complexului lagunar Razelm, de delfin ( Delphinus delphys ) sau de foca cu burtă albă (Monachus albiventer) care sînt mamifere. Nu lipseşte nici rechinul (Squlus), o specie mică, nepericuloasă. În timp ce fauna piscicolă domină mai mult prin importanţa sa economică, fauna ornitologică pasionează prin interesul ştiinţific, prin pitorescul ce-l

reprezintă. Peste 300 de specii din lumea păsărilor au fost identificate de specialişti în regiunea gurilor Dunării şi a complexului lagunar Razelm. Dintre acestea, 74 vin din afara continentului Europei. Pentru păsările ce se întîlnesc aici, delta reprezintă mai mult un loc de cuibărit sau de trecere (pasaj). Ornitologii au stabilit că prin deltă trec nu mai puţin de şase drumuri străbătute de păsări toamna şi cinci primăvara (ducere şi înapoiere). Nu toate păsările deltei vin din alte regiuni geografice. Sînt şi specii care rămîn tot timpul anului în aceeaşi regiune, în jurul locului lor de cuibărit. O altă categorie de înaripate o constituie păsările care, fără a fi migratoare, umblă de ici-colo pe distanţe mici împrejurul locului lor de cuibărit şi chiar uneori întreprind drumuri pe distanţe mai mari, pentru asigurarea hranei sau datorită variaţiilor climatice.Marea majoritate a păsărilor deltei fac parte din categoria celor migratoare. Drumurile străbătute de acestea sînt într-adevăr impresionante. Din Asia sînt originare în deltă păsări ca vulturul pleşuv negru, (Aegypius monachus), vulturul mic (Neophron perciopterus), egreta albă (Egreta alba alba), raţa ţigănească (Aythya nyroca), lebăda mută (Cygnus olor), cormoranul (Phalacrocorax carbo) ş.a. Din regiunea siberiană se întîlnesc în deltă huhurezul cu coadă lungă (Strix uralensis), cufundacul polar (Colymbus arcticus), raţa catifelată (Oidemia fusca), raţa neagră (Oidemia nigra), raţa sunătoare (Bucephala clangula), raţa fluierătoare (Anas penelope), raţa cu frigare (Anas acuta), lebăda cîntătoare (Cygnus cygnus), fluierarul negru (Tringa erythropus), fluierarul cu picioare verzi (Tringa nebularia), fluierarul mare

Numenius arquata), becaţina comună (Capella gallinago) ş.a. Din regiunea arctică trec prin Deltă în timpul pasajului : gîrliţa mare (Anser albifrons), gîrliţa mică (Anser rytropus

), gîsca cu inel de gît (Branta bernicla ), gîsca cu gîtul roşu (Branta ruficollis ), ploierul (Charadrius), sitarul ruginiu de mai (Limosa laponica), fugaciul (Tringa), raţa montană (Nyroca marila) etc. etc. Din sud, vin în Delta Dunării pelicanul comun (Pelecanus onocrolatus onocrolatus) şi pelicanul creţ (Pelecanus crispois crispos), păsări cu o înfăţişare foarte originală, care cuibăresc în Europa numai aici la gurile Dunării şi în delta fluviului Volga.

 

TULCEA - CRIŞAN - SULINA (pe braţul Sulina)

 

Drumul pînă la Sulina se poate parcurge cu vaporul sau cu altă navă angajată special, pentru excursii, străbătînd braţul Sulina. Vasele NAVROM cu destinaţia Sulina îşi au drept punct de plecare oraşul Brăila, străbătînd întreaga distanţă (170 km) pînă la Sulina în 13 ore (în acest timp trebuie incluse staţionările, care - cum este cazul la Tulcea - durează l oră şi 15 minute). De la Tulcea la Sulina drumul se parcurge în circa 4 ore. La înapoiere, drumul durează (Sulina-Brăila) 14 ore şi 20 minute, iar Sulina-Tulcea circa 5 ore. Drumul pînă la Sulina străbate mai întîi micul braţ Tulcea, apoi de la ceatacul Sf. Gheorghe, canalul Sulina. Braţul Sulina este numit canal în urma rectificărilor şi amenajărilor speciale pentru navigaţie ce i s-au adus.

Chiar de la plecarea vaporului din portul Tulcea, se derulează filmul unei călătorii cu privelişti interesante, în dreptul oraşului, braţul pe care navighează vaporul urmează un drum sinuos cu aspect de golf. Apele fluviului lovesc în malul stîncos pe care este aşezat oraşul. Navele plutesc aici peste una din cele mai mari adîncimi din deltă (30 m sub nivelul mării, fiind ,a doua după cea de pe braţul Chilia). De pe vas se zăreşte în primul rînd obeliscul de pe Colnicul Horei de la Tulcea, deasupra căruia uneori îşi desfăşoară un zbor lin pelicanii. Firul argintiu, abia vizibil, al lacului Zaghen poate fi surprins imediat ce depăşim Colnicul. Pe malul stîng ne apar casele satului Tudor Vladimirescu. Drumul pe acest traseu este marcat în mile marine (o milă marină are l 852 m) - şi nu în kilometri cum este cazul la celelalte braţe şi canale ale deltei.

 

 

MILA 35 se află pe malul stîng al braţului, nu departe de Tudor Vladimirescu. În acest loc funcţionează un punct piscicol modern. Cherhana, gheţărie, depozit de materiale, bărci, sînt elementele componente ale complexului piscicol. La debarcaderul de aici opresc numai vasele piscicole sau ocazionale, nu şi cele NAVROM. Malul stîng al braţului delimitează aici limita sudică a depresiunii Sireasa, despre care s-a menţionat anterior (ruta Chilia) care cuprinde bălţi mai puţin întinse decît restul deltei : Meşteru, Tătaru, Lunguleţu ş.a. Pitorescul acestor locuri din depresiunea Sireasa îl dau în special florile plantelor natante de apă, fluturii divers coloraţi, cîteva păsări ca boul de baltă (Botaurus stellaris stedlaris ), privighetoarea de stuf şi cîrsteii (Rallus aquaticus).

 

 

CEATALUL SF. GHEORGHE

 

Începe ceva mai jos de Mila 34. De la Tulcea pînă la Ceatalul Sf. Gheorghe sunt 4 ½ mile. Drumul de la Tulcea durează aproximativ 25'. La intrare - pe partea dreaptă a canalului - un far se aprinde şi se stinge din 5 în 5 secunde, pentru a indica navigatorilor poziţia exactă a intrării.Este un punct important pentru navigaţie, în acest loc se bifurcă braţul Tulcea dînd naştere, pe dreapta, braţului Sf. Gheorghe,iar pe stînga canalului Sulina. Canalul Sulina, aşa cum ne apare astăzi, este în parte opera muncii omului. Lucrări de rectificare a braţului Sulina au început în anul 1880, continuînd pînă în anul 1902. În această perioadă, lungimea braţului Sulina a fast redusă de la 83,3 km la 62,6 km (socotindu-se de la Ceatalul Sf. Gheorghe şi pînă la vechiul far al Sulinei). Astfel, s-a îmbunătăţit intrarea navelor din braţul Tulcea în cel al Sulinei. În cadrul acestor lucrări s-au suprimat toate coturile şi pragurile care stînjeneau navigaţia de pe braţul Sulina,

asigurîndu-se pe întreaga lungime a acestui braţ o adîncime de navigaţie de cel puţin 24 picioare (adică 7,32 m). Lungimea totală a porţiunilor de canal nou dragate, în perioada 1880-1902, însumează pe braţul Sulina 31,9 km. O cantitate de 24.000.000 mc pămînt a fost smulsă în aceste locuri pentru a se crea „şoseaua lichidă" cum i se mai spune canalului Sulinei, pe care navighează cele mai felurite nave : de la bărcile pescăreşti pînă la vasele de mare tonaj, oceanice, sub diferite pavilioane. Este interesant de reţinut că braţul Sulina este singurul braţ al Dunării maritime accesibil vaselor mari, oceanice.Cantitatea de apă pe care acest canal o varsă în mare este de aproximativ 700 mc pe secundă. Atunci cînd apele scad, braţul Sulina transportă o cantitate de apă mai mare (17,7% din debitul total al Dunării) - şi dimpotrivă, cînd acestea cresc, debitul Sulinei scade (15% din acest debit).Canalul Sulina are astăzi o lungime totală de 69,6 km, fiind prelungit în dreptul oraşului Sulina cu încă 7 km, prin construirea de diguri laterale care-1 delimitează pînă departe în larg. El este în întregime dalat.CABANA ILGANI. Unul din primele obiective interesante de pe acest traseu îl constituie cabana Ilgani, care se află în dreptul Milei 32 (pe partea stîngă a canalului). Cabana Ilgani se bucură de o frumoasă aşezare. Oferă un adăpost confortabil. Dispune de o sală de mese modern amenajată. Aici se poate asigura cazarea a 40 de persoane. Se servesc specialităţi de pescărie (borş, plachie, saramură ş.a.). De la cabană se pot face excursii la bălţile: Meşteru, Tătaru şi Lunguleţu, precum şi în alte locuri.Pe partea dreaptă a canalului se înşiră casele satului Partizani.In dreptul Milei 29 (pe partea dreaptă) se află barajul

şi ecluza incintei îndiguite Rusca. Aceasta permite dirijarea şi evacuarea apelor în această zonă în scopul exploatării stufului în cît mai bune condiţii. Unitatea stuficolă Rusca are o suprafaţă de 5.200 ha.

 

OSTROVUL MALIUC care începe din apropierea Milei 27 (pe partea stîngă a canalului) a apărut pe harta deltei în urma lucrărilor de rectificare a braţului Sulina. Vechiul drum al braţului Sulina delimitează astăzi limita de nord-vest, nord şi nord-est a ostrovului. E greu să se recunoască aici, în această albie împotmolită, în mijlocul căreia cresc sălciile, fosta cale activă a apelor. Acest ostrov, în suprafaţă totală de 900 ha a jucat un rol important în cercetările privind stuful din deltă, slujind ca teren experimental. Aici s-a urmărit modul de comportare a stufului în condiţiuni de amenajare şi - legat de această problemă - posibilităţile de recoltare mecanizată a vastelor stufării ale regiunii.

 

MALIUC . Este o mică localitate, aflată la limita de est a ostrovului, în apropierea Milei 24. Chiar de la debarcader te întîmpină florile - nobilele prietene ale omului. În 1957,

Maliucul număra 60 locuitori. Astăzi aici locuiesc peste 600 de oameni, pentru care s-au construit numeroase blocuri moderne. Magazine diverse, dispensar medical, cinematograf, club, şcoală, oficiu poştal - se află azi la dispoziţia locuitorilor micului orăşel din inima fierbinte a deltei. Un hotel turistic ridicat în ultimii ani este destinat vizitatorilor de pretutindeni. Are peste 150 de locuri şi o terasă acoperită. Restaurantul oferă o gamă bogată de preparate pescăreşti (crap la proţap, borş pescăresc ş.a.). Se pun la dispoziţia turiştilor bărci pentru plimbări în împrejurimi, iar seara se organizează focuri de tabără.Maliucul este un important centru de cercetare în domeniul stufului. Aici funcţionează staţiunea experimentală stuficolă. Laboratoarele, atelierele, serele - sînt

cadrul în care îşi desfăşoară munca biologi, chimişti, ingineri de diferite specialităţi, în scopul soluţionării problemelor destul de complexe legate de valorificarea stufului din deltă. Biologia stufului prezintă unele curiozităţi. Astfel, rizomul (rădăcina) stufului poate trăi şi într-un mediu viciat (bogat în hidrogen sulfurat, bioxid de carbon ş.a.). Partea inferioară a tulpinii, ce stă în apă, prezintă preferinţe pentru apă curată (bogată în oxigen), în timp ce tulpina are nevoie de aer.La Maliuc poate fi vizitat un interesant Muzeu al Deltei. Sîmt prezentate sugestiv aspecte legate de valorificarea complexă a stufului. Se pot vedea aici machete de ambarcaţiuni şi maşini folosite la recoltarea stufului, o colecţie  principalelor produse obţinute din stuf ş.a. Maliucul prezintă nu numai importanţă ştiinţifică, ci şi turistică. Ocolind incinta ostrovului, mergînd pe digul care l-a izolat de ape, putem urmări vechiul drum al Dunării, astăzi năpădit de sălcii şi de trestii.De la Maliuc se pot vizita ghiolurile Fortuna, Şontea, Păpădia.

 

VULTURUL  (sat situat în dreptul Maliucului). Numele acestui sat se trage de la mulţimea cuiburilor de vulturi, ce cloceau odinioară aci în pădurile de sălcii. De la Tulcea la Maliucpe acest drum sînt cea 35 km. Deşi nu este modernizat, drumul acesta e folosit de unii turişti care vin pînă la Vulturul, iar de aici trec cu barca la Maliuc.

GORGOVA. La jumătatea distanţei dintre oraşele Tulcea şi Sulina se află mica aşezare pescărească Gorgova, în apropierea căreia întîlnim la sud lacul cu acelaşi nume, unul din cele mai mari din deltă şi care se alimentează cu apă din braţul Sulina. În lacul Gorgova se pescuiesc mai ales crapi şi somni mari. De la Gorgova se poate ajunge pe apă la satul Mila 23 situat la o depărtare de 6-7 km. MILA 18 (sau Baba Rada, cum i se mai spune). Este un cătun format din cîteva case. Un drum de uscat leagă această mică aşezare de

satul Mila 23, situat mai la nord. Aici, la Mila 18 făceau altădată escală vasele cu pînze sau cu aburi, înainte de a pătrunde pe coturile marelui ,,M". Prin termenul de marele ,,M" se înţelege drumul sinos în formă de M, pe care-l făcea braţul Sulina în trecut, înainte de a fi fost rectificat şi scurtat. Acest drum îl obliga pe călătorul de pe braţul Sulina să urce din dreptul Milei 18 pe vechea albie, pînă la Mila 23, de unde cobora spre Crişan. De la Mila 18 se poate merge pe un drum de uscat pînă la Mila 23. După Mila 18, canalul Sulina traversează un lac ce a fost tăiat în două atunci cînd s-au efectuat lucrările de rectificare ale braţului. Este vorba de lacul Obretin, ale cărui părţi secţionate - Obretinul Mare la stînga şi Obretinul Mic la dreapta - se văd distinct dincolo de malurile canalului. De la Mila 13 se poate urca pe vechiul braţ al Sulinei pînă la Mila 23. Descrierea acestei aşezări şi a împrejurimilor ei se face în capitolul următor care prezintă ruta de la Crişan la Matiţa.La confluenţa cu Dunărea Veche, la Mila 14,este în construcţie o cabană-hotel cu 100 locuri, prevăzută cu instalaţii moderne şi un debarcader, cu o mică flotilă de ambarcaţiuni pentru turişti.

 

CRIŞAN (centrul acestui sat se află în dreptul Milei 13). Casele se înşiră pe ambele maluri ale canalului Sulina, dar mai numeroase pe malul drept. Lungimea satului este

de aproximativ 7,5 km. Pe malul stîng se află soclul unui obelisc care aminteşte anul inaugurării canalului. Tot pe acest mal se află o cabană pentru vînători şi pescari sportivi. Un mare centru de exploatare a stufului, o cherhana - sînt construcţiile pe oare le putem vedea aici, la Crişan.OBIECTIVE TURISTICE ÎN ÎMPREJURIMI. Crişanul prezintă o

deosebită importanţă sub aspectul circulaţiei turistice. De aici se poate pleca spre următoarele puncte de interes turistic: în nord spre comuna Chilia Veche, balta Matiţa şi satul Mila 23; în nord-vest spre gîrla Şontea şi depresiunea Sireasa; în vest spre Tulcea; în sud spre satul Caraorman şi braţul Sf. Gheorghe; în est spre Sulina şi în nord-est spre pădurea Letea. Aceste localităţi şi locuri din deltă pot fi atinse navigînd de la Crişan fie spre nord, pe bucla marelui ,,M", unde se află şi satul Mila 23, fie spre sud, urmînd drumul canalului Ceamurlia (de la Mila 13), apoi pe canalul Litcov şi pe canalul Perivolovca pînă la braţul Sf. Gheorghe.Dintre obiectivele turistice situate în împrejurimile satului Crişan, un interes aparte îl prezintă satul Caraorman, în apropierea căruia se află o pădure cu vegetaţie foarte bogată, asemănătoare celei din pădurea Letea. Cu lotca, distanţa de la Crişan la Caraorman se parcurge în cca. două ore. Descrierea localităţii şi a pădurii Caraorman se face în cadrul itinerarului pe canalul Litcov.La capătul braţului, vasul ne lasă în portul Sulina.

 

SULINA

Este singurul oraş din cadrul deltei situat la cea mai joasă altitudine din ţară : 3,5 m faţă de nivelul mării. De la primul port important pe care-1 atinge Dunărea la intrarea pe teritoriul ţării - oraşul Drobeta Turnu Severin - şi pînă la Sulina, sînt 931 km. Diferenţa de nivel între aceste două localităţi este de numai 34 m.Prima menţiune asupra acestui oraş o face Constantin Porphirogenetul, în anul 950 e.n., care îl numeşte ,,Selina". Mai tîrziu - în secolul al XIV-lea -aminteşte de el genovezul Pietro Visconte, pe una din hărţile sale din anul 1327. Astăzi, plutind pe apele canalului, călătorul îşi poate cu greu închipui cît era de dificilă navigaţia pe această cale acum cîteva secole. Zile şi săptămâni dura străbaterea pînă la mare a vaselor cu pînze, pe un drum sinuos obturat pe alocuri de praguri de nisip. Drumul de la Galaţi la Sulina dura cca 6 săptămîni. Spre a-şi putea asigura aprovizionarea cu cereale, brânzeturi, miere, fructe şi altele, turcii erau foarte preocupaţi de menţinerea navigaţiei care se făcea anevoie prin transbordarea mărfurilor de pe un vas pe altul, la Sulina. Pentru despotmolirea canalului, ei aplicau uneori, un procedeu original : tîrau pe fundul apei o corabie scufundată cu care scormoneau nisipul şi răscoleau depunerile.În menţinerea navigabilităţii Dunării şi a gurilor sale erau interesate şi alte puteri europene, printre care şi Austria, în urma congresului de la Paris care a pus capăt războiului Crimeii (1856), a fost înfiinţată Comisia Europeană a Dunării, care a luat în studiu problema navigaţiei la vărsarea Dunării în mare. Situaţia navigaţiei pe braţul Sulina era dificilă din cauza unor vase scufundate chiar la gură. Cu toate acestea, Sulina era singura cale navigabilă care avea o adîncime de 2,44 m, în timp ce gurile Chilia - Oceacov şi Sf. Gheorghe nu puteau asigura o adîncime medie a apei mai mare de 1,83 m.Chilia prezente guri numeroase şi instabile. În plus, în condiţiile navigaţiei cu pînze era departe de Bosfor. Braţul Sf. Gheorghe avea unele avantaje : o gură suficient de largă, aluviuni pe atunci puţine şi o adîncime mai mare în dreptul mării. Proiectul pentru amenajarea lui avea însă inconveniente - un drum prea sinuos spre vărsare, ceea ce în final ar fi dus la un cost ridicat al lucrărilor. Deşi braţul Sulina prezenta dezavantajul unei puternice aluvionari, Comisia Europeană a Dunării a adoptat pînă la urmă proiectul inginerului Ch. Hartley, care prevedea amenajarea acestui braţ (în anul 1858). O dată cu punerea în aplicare a proiectului a început să crească şi importanţa portului Sulina. Prin construirea digurilor paralele şi strîmtarea gurii Sulinei de la 183 la 152 m, precum şi prin prelungirea lor în mare, procesul de împotmolire a fost redus dar nu în întregime eliminat, întreţinerea navigabilităţii canalului Sulina se face azi cu ajutorul marilor dragi, pe care le putem vedea în rada portului.In anul 1959, în drum spre Constantinopol, a trecut prin Delta Dunării şi prin Sulina scriitorul Dimitrie Bolintineanu, care l-a însoţit pe domnitorul Alex. loan Cuza în călătoria sa istorică la înalta Poartă. Impresiile sale au fost publicate în lucrarea „Călătoria domnitorului Principatelor Unite la Constantinopole". În acest oraş a funcţionat, în 1878, ca administrator al plăşii Gurile Dunării, poetul Alexandru Macedonski (1854-1920). La Sulina s-a născut dirijorul de renume mondial George Georgescu (1887-1964).Viaţa din trecut a Sulinei este reflectată şi în literatură. Alexandru Vlahuţă i-a consacrat o pagină în „România pitorească". În paginile romanului lui Jean Bart (Eugen P. Botez) „Europolis" - după care s-a turnat şi un film - sînt dezvăluite multe din contradicţiile vieţii din trecut a acestui port fluvio-maritim al ţării. Jean Bart amintea în cartea sa şi de acţiunea nisipului care împotmolea mereu canalul.Exprimînd în cifre cantitatea aceasta medie de aluviuni pe care le transportă Dunărea într-un an, putem afirma că ea reprezintă aproximativ 70.700.000 tone anual. Este aşa-numitul ,,debit solid" pe care fiecare braţ al Dunării, potrivit puterilor sale, îl transportă şi îl depune la vărsarea în mare. Braţul Sulina, de pildă, transportă în fiecare an cea 5.800.000 tone, braţul Sf. Gheorghe 16.500.000 tone iar Chilia 48.400.000 tone. Fără îndoială este o cantitate uriaşă care, exprimată în vagoane de zece tone, reprezintă ceva mai mult de 7.000.000 şi nu mai puţin de 89.000 garnituri de tren (a 80 vagoane fiecare), în ani cu inundaţii mari, ca cele din 1970, cantitatea de aluviuni transportată în mare poate fi de 2-2,5 ori mai mare. Frumoasa Dunăre albastră cîntată de compozitorul vienez Johann Strauss, nu este în realitate decît un fluviu galben. Uriaşele cantităţi de pămînt aduse de Dunăre au construit actuala deltă, contribuind în continuare la desăvîrşirea peisajului ei. O puternică mărturie a uriaşei capacităţi de construcţie a Dunării o înfăţişează farul, care, clădit în anul 1802 aici, la Sulina şi refăcut în 1842, a rămas azi mult în urma locului de vărsare a fluviului în Marea Neagră.Tot o dovadă concludentă în acest sens o constituie apariţia pe harta deltei, la nord-est de Sulina, a lacului Musura (baia Musura, cum i se mai spune), format în urma tendinţei de a se suda a celor două braţe ale Dunării - Chilia şi Sulina, ale căror ramificaţii prind apele mării ca într-un cleşte.Portul Sulina îşi deschide astăzi larg porţile vaselor care vin din toate colţurile lumii. Canalul are o prelungire de peste 7 km care asigură vaselor o plutire liniştită, chiar atunci cînd marea este agitată. Spre a-1 feri de inundaţii, oraşul Sulina va fi ocrotit de un dig de pămînt, lung de peste 4 kilometri, înălţat la cota maximă a apelor, în oraş se proiectează construirea unei Case de cultură, a unui hotel turistic cu 150 de paturi, a unui restaurant cu 300 de locuri.Portul Sulina va prelua o parte din tranzitul portului Constanţa. Traulerele româneşti vor descărca o parte din încărcătura lor, care va fi prelucrată chiar aici. În acest scop, pe lîngă fabrica de guanină (lac de perle ce se extrage din solzii de peşte), în viitorii ani se prevede a se construi un depozit frigorific cu o capacitate de 3. 000 tone şi o fabrică de conserve, cu posibilitatea de a prelucra 5.000 tone conserve anual.In ultimul timp, Sulina prezintă o deosebită atracţie pentru turişti, datorită atît plajei sale întinse, cît şi faptului că e uşor accesibil în lunile de vară cu ajutorul curselor NAVROM care circulă zilnic între Galaţi-Tulcea-Sulina.

 

Obiective turistice.


Vizitatorului oraşului îi recomandăm : (1) frumosul chei, încadrat cu spaţii verzi care constituie un agreabil loc de plimbare ; (2) Palatul administrativ al flotei dunărene cu gara fluvială - una din clădirile reprezentative ale oraşului ; (3) plaja de pe malul nisipos din apropiere (4) farul şi digul ce pătrund adînc în mare ; (5) cimitirul, bogat în pietre funerare din secolul al XIX-lea.

OBIECTIVE TURISTICE ÎN ÎMPREJURIMI.

În nord - pădurea Letea şi vecinătăţile ei (trecînd mai întîi pe la Cardon); în sud-est, folosind canalul Busurca se poate merge la lacul Lumina, sau navigînd pe gîrla Împuţita, se poate ajunge la lacul Roşu şi lacul Puiu ; spre sud, urmînd un drum de uscat - nu întotdeauna comod - se poate ajunge la Sf. Gheorghe, trecînd peste gîrla Împuţita cu bărci de ocazie.

1. Consiliul popular al oraşului.
2. Casa de cultură.
3. Club.
4. Sală de spectacole.
5. Hotelul „Farul".
6. Restaurant.
7. Oficiul P.T.T.R.
8. Parc.
9. Gara fluvială.
10. Spre plajă

 

CRIŞAN - MILA 23 - MATIŢA  (pe Dunărea Veche)

 

Ruta Crişan - Mila 23 - Matiţa se desprinde din itinerarul descris la capitolul precedent, constituind o deviere de la călătoria pe braţul Sulina. Pe această rută, în lunile de vară, turiştii au la dispoziţie şi cursa NAVROM, care circulă însă numai pînă la Mila 23. Pînă la Crişan călătoria se face pe itinerarul care pleacă din Tulcea, de-a lungul braţului Sulina. De la Crişan, vasele ce merg spre Mila 23 şi Matiţa cotesc spre nord pe bucla interioară a marelui ,,M" numită Dunărea Veche. Unele vase - mai ales cele pescăreşti - se opresc la cherhanaua de la Mila 23, şi în continuare, navighează spre Matiţa. Motoarele pescăreşti merg deseori direct pe ruta Tulcea - Mila 23 - Matiţa, fără a face escală la Crişan. Între Crişan şi Mila 23 sînt 12 km. Folosind bărci conduse de localnici, se poate parcurge acest drum într-o oră. Este o rută foarte plăcută. Navele parcurg aici albia unui fost braţ al Dunării, astăzi lipsit de curent, aidoma unui lac. Îngustele cărări de apă ce se desprind din cînd în cînd din vechea albie a Dunării duc spre ascunzişuri în care freamătă viaţa mai puţini cunoscută a apelor. Mihail Sadoveanu a descris această lume aparte cu feluritele specii de păsări sau mamifere în povestirea intitulată „Pe Dunărea Veche". Procesul de împotmolire a acestui sinuos drum a început după terminarea lucrărilor de rectificare cînd apa braţului Sulina a pornit pe noua ei albie încă de la intrare, unele vase mai mari se află uneori în pericol de a se împotmoli, de a se înfunda în nisip ceea ce impune realizarea unor lucrări de dragare pentru menţinerea circulaţiei.


MILA 23 este un sat pescăresc tipic. Aşezarea se află într-o regiune bogată în ghioluri şi în apropierea unor zone de stufării, în care adesea poate fi întîlnită nurca (Mustela lutcreola), şi vidra (Lutra lutra). In căutarea de locuri bune de pescuit, străbunii actualilor locuitori ai satului au venit aici din diferite locuri din deltă - Chilia Veche, Sulina sau Mahmudia. Pescari din tată în fiu, ei nu se înşeală asupra „toanelor" (locuri de pescuit) şi ştiu să obţină întodeauna producţii bogate. În ultimii ani, aici s-a construit o moderna cherhana, iar în apropiere, pe grindul Stipoc, o pepinieră piscicolă. In această regiune, în care omul are mult de luptat cu capriciile apei, viaţa a trebuit organizată după anumite cerinţe. Cel mai mic spaţiu pe uscat, oricît de neînsemnat ar fi, este folosit cu grijă. Curtea, casa, şopronul, - toate trebuie construite pe un teren mai ridicat spre a fi la adăpost de primejdia inundaţiei. Acolo unde nu pot fi găsite terenuri mai ridicate, se fac mai întîi supraînălţări de pămînt, pe care să se dureze apoi construcţiile. Mînuirea vîslelor este o artă, cu care copiii locuitorilor se familiarizează începînd uneori de la vîrsta de 4-5 ani. Vîslind, pescarii parcurgeau înainte distanţe impresionante. Acum, bărcile sînt mînate de motoare.Autorii documentelor cinematografice şi-au recrutat adesea consilieri pentru realizarea filmelor în Delta Dunării din rîndul locuitorilor satului Mila 23, buni cunoscători ai naturii şi ai locurilor tainice ale deltei. Documentarul „Printre pelicani", de pildă, a fost realizat cu concursul acestora, la Ledianca - un ghiol apropiat de Mila 23.Acest sat cu un specific aparte, urmează a fi radical reconstruit, pentru a-l feri de urmările atît de frecvente ale inundaţiilor din Delta Dunării. În loc de străzi, satul Mila 23 va fi brăzdat de canale, fapt care-i va imprima o linie asemănătoare aşezărilor lagunare.

Drumul spre Matiţa porneşte din dreptul satului Mila 23, străbătîndu-se mai întîi gîrla Eracle, apoi gîrla Lopatna, pe care se navighează spre unul din locurile cele mai pitoreşti ale regiunii.Acum 2.500 de ani, adică pe timpul vizitei lui Herodot în deltă, din apa braţului Chilia cobora spre Matiţa o ramificaţie orientată spre sud-est, care şi-a adus desigur contribuţia sa la formarea acestui colţ al deltei, după care a dispărut. Calea spre Matiţa străbate o zonă întinsă de stuf plutitor - plaur. Pe cîţiva kilometri pătraţi se întinde o insulă de vegetaţie plutitoare, din care, datorită valurilor provocate de vasele ce trec pe aici, se rup din cînd în cînd bucăţi de plaur. Privită îndeaproape, această bucată de plaur prezintă o îngrămădire de rădăcini asemenea unei saltele ce susţine o asociaţie de plante, între care stuful domină prin talia sa înaltă. Astfel, stuful mai prezintă o particularitate - şi anume aceea de a se putea deplasa, prin plutirea dintr-un loc în altul. Datorită marii răspîndiri a acestei plante în deltă, s-a împămîntenit aci expresia „împărăţia stufului". Acum, cînd străbatem coturile gîrlei Lopatna, putem uşor observa diferite zone de vegetaţie, cuprinzînd şi alte soiuri de plante, care se apropie mai mult decît stuful de locurile mai adînci ale apei. Se pot distinge - pînă la zidul de stuf - o zonă a broscăriţei (Potamgenetum) din care face pante limba apei (Potamogeton natans) cu două feluri de frunze - unele cilindrice ce se află sub apă, altele late, ce plutesc pe apă ; apoi urmează zona nufărului (Nupharetum), în cuprinsul căreia se remarcă nufărul alb (Nymphaea alba) şi nufărul galben (Nuphar luteum). Nufărul este floarea apelor liniştite. Petalele lui albe se deschid dimineaţa pentru a absorbi razele soarelui, iar seara se închid în teaca verde a celor patru sepale. Nufărul are rude în diferite colţuri ale globului pămîntesc. Pe malul fluviului Amazoanelor (Brazilia) creşte planta Victoria regia, ale cărei frunze plutitoare uriaşe pot susţine un copil în greutate de 10 - 20 kg (la noi această plantă poate fi văzută la grădina botanică din Cluj), iar pe Nil, - lotusul pe care vechii egipteni l-au închinat lui Osiris zeul soarelui. Lîngă Oradea, la Băile Felix se află o plantă asemănătoare cu lotusul (Nymphaea lotus var thermalis) numită popular dreţe, nufăr sau floarea de tău.Pe frunza lată, lucie, a nufărului, aleargă adesea lişiţa (Fulica atra atra), ale cărei ouă foarte gustoase îi atrag pe braconieri. Speriată de zgomotul produs de motoarele vaselor ce străbat apele deltei, ea traversează cu repeziciune drumul chiar în faţa provei vasului, înotînd acolo unde este apa adîncă şi fugind peste insuliţele de nufăr ce le întîlneşte în cale. Această pasăre mică poate sta sub apă cîtva timp - particularitate ce-i dă posibilitatea să iasă victorioasă împotriva ciorii (Corvus cornix sardoniuis), ce îi fură adesea puii din cuib. Cioara grivă nu este singura hoaţă din lumea tainică a bălţilor. Coţofana (Pica pica pica) face şi ea la fel. I se  mai spune ţarcă, caragaţă sau sorea. E mare amatoare  de ouă de raţă şi de pui de păsărele de tot felul. În drum spre Matiţa putem întîlni frunzele dispuse în rozetă ale unei plante originale, ale cărei fructe colţuroase, închise într-o carapace neagră, au jucat un rol important în perioada vieţii lacustre a oamenilor. Este vorba de ciulinul de baltă (Trapa natans). Omul a putut folosi ciulinul ca hrană, asigurînd astfel organismului său albumină, amidon, zaharuri. Ciulinul de baltă poartă şi alte denumiri : castan de apă, oilim, nucă de apă etc. Ciulinul este cultivat în multe ţări din Asia. În Africa, denumirea lacului Nyassa provine de la numele acestei plante oare aici este foarte frecventă.Rolul plantelor în viaţa deltei a fost subliniat de multe ori. Uriaşele cantităţi de materie organică ce provin prin putrezirea an de an a plantelor ridică fundul bălţilor, ajută la consolidarea uscatului, la întinderea lui. Mîlul fin provenit din procesul de putrezire se aşterne pe fundul apelor întocmai ca un smalţ pe o farfurie, impermeabilizînd bazinele de apă.La mica aşezare de la Matiţa se află o cherhana şi o cabană pentru pescari. Este prevăzut a se construi aici şi o cabană turistică.Motoarele pescăreşti opresc în dreptul cherhanalei, ale cărei căzi sînt adesea pline cu peşte pescuit în bălţile din apropiere.

Ghiolul Matiţa, a cărui denumire ar veni de la asemănarea configuraţiei lui cu forma matiţei năvodului (partea centrală a acestei unelte) este bogat în peşte. De la Matiţa se poate merge cu barca în diferite ghioluri învecinate printre care Bobiţa (nume ce vine probabil de la denumirea ce i se dă pelicanului de către localnici), apoi Merhei, Bogdaproste.

ROŞCA. Gîrla Roşca este un punct situat la extremitatea nordică a traseului nostru, putînd fi atins cu şalupa sau cu barca. Importanţa lui constă în aceea că ne apropie de marea rezervaţie naturală de la Roşca-Buhaiova-Hrecisca  (în suprafaţă de 15.400 ha), loc unde cuibăreşte cea mai mare colonie de pelicani din Europa.În deltă există două specii de pelicani. Pelicanul comun sau roz (Pelecanul onocrotalus), deoarece în haină de nuntă pieptul se colorează într-un roşu deschis şi pelicanul creţ (Pelecanus crispus), fără această culoare pe piept şi cu un moţ pe cap. Pelicanul comun cloceşte în colonii mari, ca cea de la Roşca, iar cel creţ în perechi mai puţine, răzleţite în colonii mici. Pelicanul este foarte sensibil la modificările ce au loc în viaţa regiunii. Şi, în ultimul timp, regimul de viaţă de aici a suferit transformări radicale. Liniştea care acoperea altă dată marile spaţii aie deltei, a fost tulburată de pătrunderea omului cu mijloacele tehnice ale secolului al XX-lea (vase motorizate, tractoare, recoltoare mecanice pentru tăiatul stufului, helicoptere etc.). În afară de aceasta, distrugerea cuiburilor de către răuvoitori, arderea stufului în apropierea locurilor de cuibărit au contribuit la deplasarea coloniilor de pelicani dintr-un loc într-altul al deltei. Astfel, ei au încercat să-şi statornicească o colonie la Pardina (în 1956), apoi pe lacul Fortuna (în anii 1957- 1958). În anul următor (1959) se stabileşte la Uzlina (pe braţul Sf. Ghaorghe) o colonie foarte numeroasă. În anul care urmează (1960), numărul pelicanilor se află în descreştere. În 1961, situaţia coloniei de la Uzlina începe să se îmbunătăţească în mod simţitor. Dar în anii următori (1962 - 1963) intervine o schimbare radicală a situaţiei : numărul pelicanilor de aici se reduce substanţial ca urmare a marilor inundaţii şi a exploatării stufului, în Uzlina rămîn puţine exemplare, o mare parte a coloniei se mută în nordul deltei - la Buhaiova - Hrecisca. Specia aceasta de păsări, care acum 120 de ani cuibărea pe malurile lacului Balaton în Ungaria, si-a restrîns aria geografică a clocitului în limitele Deltei Dunării, dar şi aici dă dovadă de nelinişte, schimbîndu-şi mereu locul. Spre a o salva de la dispariţie, precum şi pentru cruţarea altor specii de păsări valoroase, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Republicii Socialiste România a hotărît înfiinţarea unor rezervaţii, printre care şi cea de la Roşca-Buhaiova-Hrecisca.In deltă, pelicanul poate fi întîlnit zburînd în diferite direcţii. Cu toate că este o pasăre mare, voluminoasă, are un zbor lin, uşor, elegant. Guşa lui - un fel de traistă sau buzunar - constituie o curiozitate a naturii. În ea, el îşi introduce hrana de bază - peştele. Cînd este în pericol, fiind în zbor, îşi goleşte conţinutul guşei spre a-şi uşura deplasarea. Din guşă îşi hrăneşte puii.Viaţa intimă a pelicanului prezintă unele anomalii, care contribuie la reducerea numerică a speciei. Cuibul, alcătuit neglijent, este adesea expus acţiunii vîntului, intemperiilor. Imediat ce ies din ou, pielea încă fragedă a puilor se află sub atacul puternic al razelor de soare. Căldura şi insectele aduc multe suferinţe puilor de pelican. Dar nu numai atît. În încercarea lor de a-i ocroti, de a le ţine umbră cu ajutorul aripilor lor impresionant de lungi (o aripă a pelicanului creţ -Pelecanus crispus  - poate avea 700-800 mm lungime), părinţii îi calcă în picioare cu toată greutatea corpului (care poate atinge şi chiar depăşi 13 kg). Sub acoperişul aripilor pelicanului au loc şi alte drame : puii mai mari, ieşiţi mai de timpuriu din ou, încearcă să înghită pe cei mai mici şi chiar dacă nu reuşesc s-o facă, le aduc suficiente necazuri, în afara acestor greutăţi prin care trece viaţa pelicanului, mai trebuie avute în vedere şi acţiunile duşmanilor săi: cioara grivă (Corvus cornix sardonius), şobolanul de apă (Arvicola terestris), nurca (Mustela lutreola), vidra (Lutra lutra ),cîinele enot (Nyctereutes procyonoides) care-i atacă cuibul. În ultimii ani, în colonia de la Buhaiova s-a putut observa prezenţa nu numai a cormoranului mare (Phalacrocorax carbo sinensis) ci şi a vulturului codalb (Haliaetus albicilla) şi a eretelui de stuf (Circus aeroginosus). Pelicanulare o privire ageră. De la mari înălţimi observă mişcările peştilor. Este adesea văzut în tovărăşia cormoranului mare, despre care s-a amintit, care îşi face uneori cuibul alături de cel al pelicanului, de regulă însă pe copaci, nu pe plaur. Tovărăşia cu pelicanul are un scop uşor de ghicit. Cormoranul trage foloase de pe urma acţiunii pelicanului împotriva peştilor. Cormoranul însoţeşte pelicanul, după cum leul este însoţit de hienă şi ursul, lupul şi vulturul de corb, care ştiu că-i aşteaptă resturi de la masa acestora.Simţul de orientare al pelicanului este extrem de dezvoltat. El îşi regăseşte cu uşurinţă cuibul. În perioada migraţiilor, s-au văzut, de pildă, evoluînd deasupra Tulcei, formaţii de pelicani, trecînd la intervale de 20-30 minute, urmînd acelaşi unghi de zbor, cu cea mai mare precizie, de parcă fiecare grup ar fi avut busolă.Despre pelicani s-au scris foarte multe materiale, îndeosebi în legătură cu rolul lor în echilibrul biologic al Deltei Dunării. Cercetările făcute au permis să se stabilească cu mai multă precizie aspectele negative şi pozitive ale relaţiilor lor cu celelalte specii care trăiesc în deltă - şi în primul rînd cu peştii. Deşi este un mare consumator de peşte, pelicanul vînează pentru hrana sa, în mare majoritate, exemplare debile, uneori bolnave, contribuind prin aceasta la întărirea, prin selecţie, a cîrdurilor de peşti. Unii autori pun pe seama pelicanului lipsa în deltă a uneia dintre cele mai periculoase boli din lumea peştelui - hidropizia.De la Roşea se poate intra în ghiolurile Merheiul Mare si Merheiul Mic,ce se afla în imediata vecinătate a grindului Lelea. Cu barca condusă de un localnic, se poate pătrunde pe diferite gîrle şi sahale, pe care navele motorizate nu le pot adesea străbate, din cauza pescajului ridicat (adîncimea pînă la care corpul vasului se afundă în apă = pescaj). Astfel, pornind de la Merheiul Mare se pot atinge mai multe sahale :Paliucova, Zamiruva, Bratuşca, care se leagă de ţărmul din apropierea ostrovului Babina, de pe braţul Chilia. Drumul pe aceste sahale nu este întotdeauna sigur sau uşor, depinzînd de nivelul apelor, a căror variabilitate este o trăsătură caracteristică a deltei.TULCEA - CRIŞAN - CARAORMAN - ROŞU - ROŞULEŢ Navele urmează pînă la Ceatalul Sf.Gheorghe acelaşi traseu ca şi cel descris în cadrul itinerarului Tulcea-Sulina. Sub aspect turistic, acest traseu prezintă multe locuri pitoreşti, începe prin a desfăşura pe partea lui dreaptă, tabloul dealurilor Tulcei, care contrastează cu linia domoală a deltei, între care îşi desfăşoară drumul larg braţul Sf. Gheorghe, al doilea ca mărime din regiunea de la vărsarea gurilor Dunării în mare. După Caraorman, ajungem în zona lacurilor Roşu-Roşuleţ. Drumul poate fi prelungit pînă la mare, prin gîrla împuţită. Dar să descriem traseul mai în amănunt.De la Ceatal, drumul continuă pe braţul Sulina pînă la Crişan - Mila 13, de unde se abate spre sud, pe canalul Ceamurlia, care este racordat la braţul Sulina şi are 4 km lungime.

CARAORMAN. În limba turcă această denumire înseamnă „Pădurea Neagră". O scurtă localizare geografică: prin punctul turistic Caraorman se înţeleg cherhanaua Caraorman, unde acostează vasele, satul Canaorman şi pădurea Caraorman, o pitorească oază de vegetaţie. Satul este aşezat pe grindul cu acelaşi nume, care constituie o ridicătură de teren cu o altitudine de 12 m faţă de nivelul mării.De la cherhanaua unde opresc motoarele pescăreşti şi pînă în sat este o distanţă de aproximativ l km. Drumul trece peste ondulaţiile unui sol nisipos, grindul Caraorman. Este o continuare a barajului natural Letea, ce delimitează delta fluvială de cea maritimă. Ca şi în zona grindului Letea, la Caraorman se întâlneşte o pădure cu o vegetaţie deosebit de originală.Contrar aparenţelor, fiecare colţ al deltei păstrează o individualitate Vegetaţia grindului Caraorman este asemănătoare celei întîlnită pe grindul Letea. Astfel, în zona depresiunilor umede ale dunelor de nisip cresc perişorul de nisip (Elymus sabulosus), obsiga (Bromus tectorum), pirul (Agropyrum junceum), sălcioara de nisip (Salix rosmarini flora) ş.a. Vegetaţia arborescentă este şi ea asemănătoare, dar mai puţin întinsă ca aceea de la Letea. Impresionant la Caraorman e nisipul care creează un aspect pronunţat de deşert, cu atît mai mult cu cît nu rare sînt zilele cu un soare dogoritor, puternic. Temperatura de pe suprafaţa dunelor de nisip urcă uneori la peste 60°C. Aceste nisipuri, aduse în trecutul îndepărtat de valurile mării, sînt acum în perspectivă de a fi La Caraorman se întîlnesc multe broaşte şi şerpi. E drept, broaşte şi şerpi sînt şi în alte colţuri din deltă, dar aici par mai numeroşi. Mulţi cercetători ai multor muzee din Europa vin pentru a-şi completa colecţiile cu exemplare de broaşte şi şerpi de la Caraorman. La Caraorman se prevede a se construi o cabană turistică.Din satul Caraorman se poate merge :

a)pe uscat - la Litcov (o mică aşezare pescărească de pe canalul Perivolovca, canal ce leagă canalul Litcov şi Su-lina de braţul Sf. Gheorghe), sau mergînd pe grindul Sirec, la Ivancea Mare (de pe braţul Sf. Gheorghe) ;

b)pe apă - urmînd canalul Litcov spre est, la lacurile Puiuleţ, Puiu ş.a. sau la Litcov mergînd de-a lungul canalului Perivolovca ;

c)tot din Caraorman se poate merge, fie pe uscat, fie pe apă, la satul Crişan de pe canalul Sulina. În toate aceste drumuri este indicat să fim însoţiţi de localnici.Urmînd în continuare drumul nostru pe canalul Litcov, ne reîntîlnim cu apele limpezi ale mai multor ghioluri, printre care şi cele ale lacului Puiuleţ, precum şi cu stuful de plaur. Intrăm de fapt în una din cele mai întinse zone de plaur din deltă.În legătură cu plaurul întîlnit în această zonă este cazul să arătăm că acesta nu este neapărat plutitor. Există trei categorii de plaur : plutitor (cînd pluteşte în permanenţă), semicolmatat (cînd la ape mici, se lasă pe fundul bălţii, redevenind plutitor cînd apele cresc) şi colmatat (atunci cînd este „prins" de fundul bălţii de unde nu se ridică niciodată, şi este inundat la fiecare viitură).Plaurul are nu numai importanţă economică (fiind cel mai bun stuf din punct de vedere calitativ), în ascunzişurile lui păsările pot cuibări în linişte, deoarece ouăle nu sînt supuse inundării, cuiburile ridicîndu-se o dată cu plaurul plutitor, în acelaşi timp, aici îşi găseşte un adăpost ferit de primejdie porcul mistreţ (Sus scrofa). Este cunoscut faptul că acest animal are în România o arie de răspândire destul de vastă : ea cuprinde cele mai variate forme de relief - de la poalele munţilor Făgăraş, pînă la Delta Dunării, cu excepţia unor zone de şes, lipsite de păduri. Mistreţul din deltă are corpul mai lung, picioare mai înalte şi capul mai prelung decît exemplarele din alte regiunii.Nu o dată s-a vorbit despre mediul favorabil pe oare-1 prezintă stufăriile deltei pentru păsări şi animale, chiar şi pentru acelea care iniţial nu au fost obişnuite să trăiască aici. Este cazul, în afara porcului mistreţ, de unele animale ca : vulpea (Vulpes vulpes) ş.a., pe care o relativă siguranţă a vieţii şi hrana le-a determinat să se adapteze la condiţiile mediului specific deltei.După ce trece de lacul Puiuleţ, itinerarul străbate lacul Puiu, pe lîngă ghiolul Lumina, şi apoi lacul Roşu şi lacul Roşuleţ, foarte apropiate unul de celălalt. Sînt impresionante aici marea întindere a apelor, limpezimea lor, întinsele suprafeţe de plaur, liniştea ce domneşte şi care este tulburată doar de prezenţa păsărilor sau de zgomotul miotoarelor. Pe ghiolul Lumina putem întîlni o pasăre plină de graţie - lebăda. În deltă se cunosc două specii : lebăda cucuiată sau mută (Cygnus olor), mai frecventă în această zonă, şi lebăda cîntătoare (Cygnus cygnus), venind în sudul deltei sau în nordul lacului Razelm ca oaspete de iarnă. Denumirea de lebădă cucuiată vine de la cucuiul cărnos, aflat la baza craniului păsării, iar cel de lebădă cîntătoare, datorită strigătelor ce le scoate şi care de departe par armonioase.Lacul Roşu constituie o importantă zonă piscicolă. Aici se află o cherhana şi o cabană pescărească. Tot aici se va construi şi o cabană turistică. In continuare, ne putem urma călătoria, navigînd prin gîrla Împuţita spre Sulina. Prin gîrla Împuţita sînt evacuate în Marea Neagră apele din zona cuprinsă între braţul Sulina şi ghiolul Lumina şi lacurile Porculeţ şi Porcu.Tot prin gîrla împuţita se poate ieşi în canalul Sulina, navigînd pe canalul Busurca, care se racordează cu această importantă arteră de circulaţie în dreptul Milei 2. Acum, cînd sîntem atît de aproape de mare, este bine să ştim că nu numai uscatul înaintează spre mare, cum este cazul în nordul Sulinei - la Musura. Aici, în dreptul lacurilor Roşu şi Roşuleţ, se întîmplă un fenomen invers : marea schimbă mereu linia ţărmului. Specialiştii apreciază că peste 50-60 de ani linia ţărmului se va apropia mult de lacul valorificate.Roşuleţ, smulgînd în acelaşi timp deltei suprafeţe întinse înspre sud, pînă aproape de vărsarea braţului Sf. Gheorghe. Acest lucru se întîmplă din cauza unui curent circular provocat de înaintarea gurii Sulina, care spală ţărmul mării la sud de Sulina, în zona lacului Roşuleţ.


In acest capat mirific de lume, uitat de agitatia marilor orase, va asteapta si Pensiunea Maxim pentru a va oferi un sejur perfect in Delta Dunarii unde veti descoperii frumusetile naturii.




 

 

 

 

 

 

 



Sursa documentatie www .scribd .com ...